Poliţiştii romaşcani de Ordine Publică, Rutieră şi Investigaţii Criminale, în colaborare cu cei ai Biroului de Siguranţă Şcolară, au făcut mai multe controale, joi, pentru a combate absenteismul elevilor şi consumul de băuturi alcoolice în rândul minorilor. În cadrul activităţilor au fost legitimaţi 80 de elevi, iar cu privire la 40 dintre cei care absentau de la cursuri, oamenii legii au informat unităţile de învăţământ pentru luarea măsurilor conforme cu regulamentele interioare şi prevenirea acestor abateri disciplinare. Cu ocazia verificărilor, în incinta unei unităţi de învăţământ din municipiul Roman, poliţiştii au depistat un elev, în vârstă de 19 ani, asupra căruia a fost descoperit un box metalic, interzis la deţinere. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru port fără drept de obiecte periculoase. (Mihai SAVA)