Chiriaşi ilegali în Văleni 2

Data:

La solicitarea servicului de specialitate din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială – Primăria Piatra-Neamţ, dar şi ca urmare a constatărilor din teren, ieri, poliţiştii locali au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în cartierul Văleni 2. Verificările au urmărit şi reactualizarea bazei de date cu persoanele care deţin contracte pentru modulele în care locuiesc, precum şi depistarea persoanelor căutate de oamenii legii ori a bunurilor provenite din furturi.

Cu aceasta ocazie, au fost verificate 40 de locuinţe şi au fost legitimate 48 de persoane. Două dintre acestea au fost sancţionate contravenţional pentru lipsa documentelor valabile de identitate. De asemenea, poliţiştii locali au mai constatat că 31 dintre cei legitimaţi locuiau fără forme legale în respectivul cartier, pe cărţile de identitate având trecute alte adrese de domiciliu. Acestea au fost îndrumate să intre în legalitate şi să încheie contracte cu administratorul cartierului Văleni 2, respectiv Direcţia de Asistenţă Socială, prin Serviciul de Administrare şi Gestionare Locuinţe Sociale.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Meniurile pacienţilor din spitalul nemţean, sub lupa nemţenilor de pe reţelele sociale

După zeci de ani în care Spitalul Judeţean Neamţ...

Amendat cu 20.000 de euro pentru ţigări de contrabandă

Poliţiştii Secţiei Rurale Ştefan cel Mare au oprit pentru...

S-a răsturnat în şanţ

În seara de 12 mai, pe la ora 20,...