0.3 C
Piatra Neamț
joi, martie 20, 2025
AcasăSocialChiar şi după o bursă a locurilor de muncă, Doar un absolvent...

Chiar şi după o bursă a locurilor de muncă, Doar un absolvent din zece şi-a găsit de lucru

Date:

În evidenţele Şomajului sunt înscrişi peste o mie de absolvenţi ai promoţiei curente – cei care nu şi-au continuat studiile, se înţelege – iar la Bursa locurilor de muncă desfăşurată acum o lună au participat fix 404. Mai nou aflăm de la reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă că numai 132 dintre tinerii absolvenţi şi-au găsit de lucru după derularea Bursei. 40 chiar în timpul târgului de locuri de muncă, şi alţi 92 în urma interviurilor sau probelor de lucru post-Bursă (dintre cei 169 invitaţi).

„Dintre cele 92 de persoane angajate după Bursa locurilor de muncă, şapte sunt absolvente de studii superioare. Cele 7 locuri de muncă ocupate de cei cu studii superioare au fost pentru inginer mecanic, asistent manager, inginer construcţii civile, inginer industria alimentară, consilier juridic, responsabil vânzări şi programator“, ne-au informat reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

De remarcat că la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi au fost oferite 758 locuri de muncă vacante, în domeniile servicii (în meserii ca vânzător, ospătar, barman, patiser, bucătar, şofer), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte şi construcţii.

Cele mai multe locuri de muncă au fost oferite în munici-piul Roman (378), următorul fiind municipiul Piatra-Neamt (326) şi oraşul Târgu-Neamţ (54).

Din punct de vedere al rezultatelor, Bursa locurilor de muncă din acest an, organizată cu o lună întârziere, este ceva mai reuşită decât cea din 2015. Atunci, la Bursă au participat 511 absolvenţi dar numai 108 dintre ei

şi-au găsit de lucru.

(Liviu ILIE)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.