Acasă Administratie Cerşetori amendaţi de Poliţia Locală

Cerşetori amendaţi de Poliţia Locală

2142
4
DISTRIBUIȚI

Joia trecută (25 iulie), poliţiştii locali pietreni, în parteneriat cu lucrători ai Direcţiei de Asistenţă Socială, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii cerşetoriei şi a faptelor antisociale. Astfel, cu ocazia verificărilor făcute, au fost aplicate 56 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.520 lei, dintre care 20 pentru provocare de scandal şi consum de băuturi alcoolice în locuri neautorizate de pe domeniul public, iar 28 – pentru încălcarea normelor de convieţuire socială. Totodată, au fost depistaţi şi atenţionaţi 31 de proprietari de câini de companie.

„Reamintim că, potrivit Legii 61/1991 (republicată), încălcarea normelor de convieţuire socială, provocarea de scandal şi consumul de alcool pe domeniul public, sau apelarea la mila cetăţenilor, se sacţionează contravenţional cu amenzi a căror valoare este cuprinsă între 100 şi 1. 000 de lei. Conform HCL 7/2010 – Regulamentul privind normele de gospodărire, întreţinere, curăţenie şi estetică – persoanele care scot câinii la plimbare au obligaţia să strângă reziduurile acestora. În caz contrar, acestea pot fi sancţionate cu amenzi de la 100 la 300 de lei“, a declarat Irina Ştefănescu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Piatra-Neamţ. (Mihai SAVA)

4 COMENTARII

  1. In imagine se poate observa un țărănete bătrân, hidos, ceafa lata arsa de soarele CAP, cocosat, abdomen bine definit si care lucrează acum ca “băgător de seamă la Militia Locala Piatra Neamt”.

    Ca orice militica de locala, omu’ din echipa de amendarea cersetorilor câștigă mai bine decât un programator IT, dar care programator nu are norocul sa fie ruda unei secretare din Teleorman / Videle, dar are depline competențe, posibil și doctorate pe bune in IT&C si muuult muuuuuult mai bine decat un medic rezident.

    Numai sporu’ de “linbi” străine – bani publici din taxele si impozitele platite de mine – care se dă la poliția locală bate orice bonus de la patron si asta pentru ca orice militica de locala vorbeste cursiv minim 3 limbi starine de circulatie internationala, mai putin limba materna.

    Repetam: Omul e de la locală da’ pe el scrie tot polițist, nu filozof motiv pentru care va rog încetați cu discriminarea…

  2. Orasul e o mizerie, plin de flegme, chistoace, Cuejjdiul e plin de gunoaie…Dar cum sa vezi cine arunca?Ei se plimba cu masina de colo-colo si din cand in cand fac cate o escala la supermarket sa mai manance.Eficienta lor se vede in numarul chistoacelor de pe trotuare si spatii verzi.

  3. Cum ar spune si trupa vocal instrumentala Parazitii: Dacă n-ai imaginație, școală și conștiință, fă-te polițist!

    Militia Locala este o rusine si o bataia de joc la adresa banului public si implicit a contibuabilului! O adunatura de oligofreni impotenti profesional si nu numai, burtosi la 30 de ani, cocosati la 35 si retardati notorii cu un IQ mai mic decat numarul de la pantofi!

    Toate gunoaiele care nu au vut loc la ordine publica, circulatie, jandarmerie sau care au fost obligati sa plece din motive dispciplinare din institutiile mai sus mentionate si-au gasit de lenevit pe bani publici la Locala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.