Cerşetori alungaţi cu Poliţia Locală

Data:

Zeci de cerşetori au fost depistaţi în municipiul Piatra-Neamţ, în weekend, în apropierea lacaşurilor de cult şi în parcările supermarket-urilor, în cadrul unei acţiuni organizată pe parcursul a dou zile de poliţiştii locali. S-a avut în vedere depistarea şi identificarea persoanelor care apelează în mod repetat la mila publică, în mod special a celor care cerşesc folosindu-se de minori sau chiar minorii, nu puţini la număr, care vin din localităţile limitrofe şi solicită agresiv sume de bani celor ce participă la slujbe sau îşi fac cumpărăturile din diverse supermarketuri din zona gării.

„Au fost sancţionate 14 persoane depistate că apelau la mila publică, fiind apte de muncă. Acestea au primit avertismente şi au fost îndrumate către localităţile de domiciliu. De asemenea, în zona Bisericii «Adormirea Maicii Domnului» (Gară) a fost identificată o femeie care solicita agresiv bani de la persoanele prezente la slujbă, folosindu-se de patru minori. Aceştia din urmă, împreună cu persoana care-i însoţea au fost conduşi la un centru de primire în regim de urgenţă. S-a încercat predarea lor către autorităţile competente în luarea măsurilor de protecţie, însă femeia şi cei patru copii au revenit în zona în care au fost depistaţi că cerşeau. Pe această cale, solicităm cetăţenilor să renunţe la practica oferirii de bani celor apţi de muncă, dar care preferă să apeleze la mila publică. În acest fel se întreţine un fenomen greu de gestionat şi care provoacă disconfort altor cetăţeni“,  declarat consilierul Irina Ştefănescu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Anunt inchiriere

Daniela David este noul director al „Carmen Saeculare“

Daniela David - coordonatoarea Organizaţiei Femeilor Social-Democrate Neamţ, fost...

L-aţi văzut?

Valentin Adi Pandelea, în vârstă de 16 ani, instituţionalizat...