Jucătorii Ceahlăului s-au calificat în finala barajului de promovare pentru liga a doua internă. Ai noştri s-au impus în deplasarea susţinută, sâmbătă, pe terenul cu gazon sintetic al arenei „Metalul“ din Buzău, în faţa formaţiei locale. Gazdele porneau avantajate nu doar de suprafaţa terenului propriu, ci şi de rezultatul egal (1-1) obţinut cu trei zile mai devreme, în prima manşă a semifinalei „barajului“ pe „Municipalul“ pietrean.
Ceahlăul a început jocul de sâmbătă în formula: Krell – Lăcustă, Forizs, Vişinar, Moroşanu – Al. Anton, Akwasi, V. Petra, P. Petre – Neicuţescu, R. Ciobanu. Grăbiţi să întoarcă în favoarea lor soarta calificării, jucătorii pregătiţi de Cristian Pustai au deschis scorul relativ repede prin Vasile Petra, în minutul 12. Scăpat din marcajul fundaşilor buzoieni, acesta a finalizat cu o lovitură de cap, din plonjon, de la 3 metri, balonul recentrat de pe partea stângă, în careul gazdelor.
Localnicii au revenit în meci graţie deciziei arbitrului asistent Daniel Ilinca. În minutul trei al prelungirilor primei reprize, acesta a ridicat fluturând fanionul, semnalizând un presupus fault comis de Alexandru Anton, în propria suprafaţă de pedeapsă. Penalty-ul a fost transformat de Arnăutu, în minutul 45^3.
Convinşi că sunt mai buni şi pot câştiga meciul, pietrenii au reluat asaltul la poarta buzoiană şi în actul secund. În minutul 55, au reuşit desprinderea, în urma golului superb marcat de Mihai Neicuţescu. De la circa 20 de metri, uşor lateral stânga în direcţia de atac a Ceahlăului, mijlocaşul a torpilat balonul sub transversala porţii Metalului, fără nicio speranţă pentru goal-keeperul buzoian.
Şi la scorul de 1-2 , tot pietrenii au irosit alte oportunităţi de a majora diferenţa de scor în faţa liderului seriei a II-a. Ocaziile respective au aparţinut, pe rând, lui Alex Anton, Neicuţescu, Stejărel Vişinar şi Robert Ciobanu.
„Marea bucurie a calificării în finală este greu de măsurat. Ştiu ce înseamnă pentru suporteri, realizez ce reprezintă pentru fiecare pietrean căruia îi pasă de culorile galben şi negru. De aceea, felicit conducerea clubului pentru reuşită, antrenorii, jucătorii, oamenii din jurul echipei pentru toate eforturile depuse ca CSM Ceahlăul să fie performant. Nu în ultimul rând, transmit un gând de bine suporterilor care au venit la meciuri şi galeriei care a susţinut necondiţionat jucătorii în fiecare moment din meciuri“, a declarat Ioan Anton Măzărianu, finanţatorul echipei pietrene. În finala barajului de promovare la nivelul ligii a doua, CSM Ceahlăul Piatra-Neamţ va întâlni pe Foresta Suceava, într- dublă manşă: pe 3 iunie (ora 18), la Suceava, respectiv în 7 iunie (ora 17.30), la Piatra-Neamţ.
(C.A.)



