În perioada în care mai toţi politicienii tineri, din noua ge-neraţie, se bat cu cărămida în piept că sunt altfel, mai deschişi, mai transparenţi, mai străvezii, la Neamţ noua generaţie din PSD îşi ascunde urmele precum un evadat neexperimentat.
Au apus vremurile în care presa era invitată nu numai la conferinţele de presă organizate înainte sau după alegeri, ci chiar în sală, la procedurile încă democratice pe care le adoptau social-democraţii nemţeni. Şi chiar cu ex-comunişti ca Ion Iliescu sau Octav Cozmâncă, care au condus alegeri la Neamţ, presa îşi avea locul şi rostul ei acolo, în sală.
În urmă cu o săptămână s-au încheiat conferinţele de alegeri de la PSD Piatra-Neamţ, Roman şi Târgu-Neamţ şi doar în cazul celor de la Roman şi Târgu-Neamţ s-au trimis invitaţii la presă pentru a participa la eveniment. În rest linişte. Mai mult, singurul care a organizat şi o conferinţă în care a explicat ce şi cum s-a petrecut la alegeri a fost Dan Manoliu, la Roman. Atât.
De la femeile social-demo-crate nu a avut nimeni pretenţii, dar măcar şi-au făcut reclamă după, dar de la tinerii social-democraţi nu se aştepta nimeni să nu fie ceva mai deschişi la minte.
Nimeni nu ştie, oficial, ce s-a petrecut ieri seară la alegerile pentru viitorul birou de condu-cere al TSD Neamţ, acolo unde doi tineri încrâncenaţi în lupta lor pentru putere s-au întrecut în faţa celor peste 200 de delegaţi aleşi pe sprânceană de unii sau alţii pentru a scoate rezultatul care trebuie.
Este vorba de Alexandru Rotaru, fiul lui Romică Rotaru unul dintre oamenii de afaceri ai judeţului, fost vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, fost subprefect de Neamţ, dar mai ales specialist în construit drumuri şi poduri din banii guvernului sau ai instituţiilor publice.
Al doilea candidat este Florin Spătaru, cunoscut pentru munca de partid, dar mai ales pentru faptul că este ginerele Aureliei Simionică, şefa PSD Piatra-Neamţ.
Rele metehne au adoptat tine-rii social-democraţi,m care au uitat că astfel de momente îi vor defini ca viitori politicieni, iar cu siguranţă câştigătorul acestei bătălii cu uşile închise va dori să ajungă şi el parlamentar sau chiar europarlamentar. Atunci va da piept cu votul public. Mult succes. (Alex NECHITA)




[…] În perioada în care mai toţi politicienii tineri, din noua ge-neraţie, se bat cu cărămida în piept că sunt altfel, mai deschişi, mai transparenţi, mai străvezii, http://192.185.14.33/~mduje32/ce-e-de-ascuns-la-psd/ […]
ce pretentii putem avea de la odraslele pesediste care la randul lor sunt oameni fara vlaga.la tineret asa zis politic primeaza tupeul si nesimtirea.cine a auzit de arsene pana a fi numit.ce mari realizari a avut romica ca lider psd ca sa pretinda functie pentru fiul sau.de simionica nu mai vorbesc.cunosc de la un lider local de la tineretul psd ce ravagii fac can se intalnesc cu liderii judeteni nimeni nu spune nimic.sunt precum cartitile merg pe dedesupt sa fie mai fiorosi.ce statut ,ce atitudine pozitiva ajunge ce fac seniorii cu presa,