Căutător de comori călcat de „mascaţi“

Data:

Stelian Chiriac (în vârstă de 57 de ani, din comuna Gârcina), care în primăvara anului 2023 a declarat că a descoperit întâmplător două tezaure pe dealul Balaurul (109 şi 408 denari imperiali – la diferenţă de o săptămână) este cercetat pentru furt calificat şi „accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic fără autorizarea prealabilă“.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale s-au sesizat despre acest caz, din oficiu, în luna octombrie.

„În urma cercetărilor desfăşurate a rezultat că, în intervalul ianuarie 2023 – octombrie 2025, un bărbat ar fi pătruns cu detectoare de metale şi le-ar fi utilizat în zone cu patrimoniu arheologic, de pe raza judeţului, fără a avea autorizaţia prealabilă, emisă de Ministerul Culturii şi Cultelor, locuri de unde ar fi sustras bunuri care fac parte din patrimoniul cultural.

S-au desfăşurat activităţi complexe, în urma cărora, la data de 11 decembrie, s-au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, la imobilele a două persoane, fiind descoperite, în ambele locaţii, bunuri aparţinând patrimoniului cultural mobil, având valoare istorică, ca de exemplu două monede de 5 bani datate din anii 1.885 şi 1.867, două monede de 10 bani datate din anul 1.867, o rublă datată din anul 1.830 din argint, medalion comemorativ Carol I datat din 1.839-1.939, o cruce, trei inele, trei fragmente de bijuterii, patru fragmente de ornamente, o monedă din cupru şi o cataramă din bronz, două topoare din fier, o nicovală, un amnar şi mai multe fragmente metalice. Toate aceste bunuri au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor“, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciul Criminalistic şi a „mascaţilor“. La finalizarea percheziţiilor au fost puse în aplicare două mandate de aducere, pe numele a două persoane de 57 şi 35 de ani.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Axialul, acoperit de aluviuni după ploile din ultima perioadă

În urma precipitaţiilor abundente din ultima săptămână, unele porţiuni...

Patru ore de luptă cu flăcările la Ion Creangă

Din cauza unui coş de fum deteriorat, în dimineaţa...