Castanii uscaţi din Piatra-Neamţ vor fi tăiaţi

Data:

Mai mulţi castani care străjuiesc străzi din Piatra-Neamţ vor fi tăiaţi, la recomandarea Direcţiei Silvice, în urma unei evaluări a stării fitosanitare. Este vorba despre arborii amplasaţi pe zona bulevardului Republicii, a străzii Ştefan cel Mare şi a străzii Eroilor.

„Luând în considerare vârsta maximă de 150 de  ani, la care poate ajunge un castan în condiţii ideale, anul plantării lor (în jur de 1895), acţiunile paraziţilor (înroşirea frunzelor şi infestării cu acarieni-boli cu o frecvenţă foarte mare în sud-estul Europei după anii 2000), în anul 2011 instituţia noastră a luat decizia plantării în aliniamentul bulevardului Republicii (între castanii existenţi) a 124 de platani, care s-au dezvoltat sub protecţia celor bătrâni. La această dată, o parte din puieţi au început să sufere şi să aibă creşteri neregulate provocate de umbrirea excesivă a castanilor existenţi. Pentru dezvoltarea corectă şi sănătoasă a platanilor se impune rărirea, prin tăierea definitivă a unora dintre castanii bătrâni şi punerea în lumină a plantaţiei realizate în anul 2011“, susţin reprezentanţii Primăriei.

Municipalitatea menţionează că efectuează doar tăierea arborilor uscaţi, în curs de uscare şi a celor care pot afecta siguranţa traficului pietonal şi rutier. Acest schimb se va realiza treptat, în aproximativ 7 ani. (R. ZAHARIA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Incendiu violent la Tazlău

Din cauza unui scurtcircuit apărut la un conductor electric...

„Asaltul“ urşilor

Duminică seară, trei echipaje ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi...

Doi copii răniţi la Horia

Nepăstrarea distanţei de siguranţă în mers a dus la...