3.8 C
Piatra Neamț
miercuri, ianuarie 22, 2025
AcasăEconomicCase la preţuri de infarct

Case la preţuri de infarct

Date:

Piaţa imobiliară locală a luat-o razna, mai ales în ultimii doi ani, de când salariile bugetarilor au crescut considerabil şi, în acest context, băncile le-au deschis larg uşile. Anomalii pe piaţa imobiliară din judeţ au apărut şi în anii precedenţi, când economia „duduia“, dar şi acum, cu toate că tranzacţiiile imobiliare sunt la pământ. Cererea este cu mult sub oferta mult prea bogată.

După ce au investit sume importante în imobile de dimensiuni considerabile, proprietarii acestor case ar vrea să scape de ele, de corvoada întreţinerii acestora. Tot ei au şi idei despre ce-ar putea face viitorii proprietari cu noile achiziţii pentru ca investiţiile să renteze: activităţi de turism. Proprietarii ţin cu dinţii de preţurile uriaşe şi uită că judeţul Neamţ are printre cele mai mici salarii din ţară şi şanse de dezvoltare puţine.

O locuinţă relativ nouă, cu trei, patru, cinci camere, costă, pe piaţa locală, între 200.000 şi 650.000 de euro, bani cu care o familie şi-ar putea cumpăra o casă oriunde în Uniunea Europeană, unde condiţiile de viaţă sunt mult mai bune.

Nu vorbim de pensiuni sau clădiri în care sunt desfăşurate activităţi comerciale, ci de locuinţe, construcţii aşa cum au fost structurate de la bun început.

Cei care au bani şi care îşi permit să investească într-o astfel de casă ar trebui să se gândească de mai multe ori dacă merită acest lucru.

La Făurei, o casă ajunge la 150.000 de euro

Materialele din care sunt construite casele, mobila din diferite esenţe de lemn, suprafaţa în care se poate locui, dotările, suprafaţa terenului aferent fac diferenţa în ceea ce priveşte preţurile solicitate pentru o casă.

În judeţ, preţurile unor locuinţe frizează absurdul. Spre exemplu, o proprietate situată în zona centrală a oraşului Piatra-Neamţ, cu patru camere, plus 1.400 metri pătraţi de teren costă 650.000 de euro, în timp ce o vilă cu şapte camere, tot în Piatra-Neamţ, dar în zona Ocol, cu sală de sport, saună, birou, ajunge la 381.000 de euro. La Ursuleţi, o vilă cu o suprafaţă de 350 metri pătraţi şi 1.400 de metri pătraţi de teren costă 380.000 de euro, iar o casă în centrul oraşului, cu şase camere, trei holuri şi două băi, este scoasă la vânzare cu 350.000 de euro. La Roman, o locuinţă cu opt camere ajunge să coste 290.000 de euro, la Almaş, o casă plus 9.000 de metri pătraţi de teren cu livadă costă 280.000 de euro, în timp ce la Agapia, un proprietar cere pe casa lui cu şase camere şi un beci suma de 250.000 de euro. Pentru cei care preferă Târgu-Neamţ, o locuinţă cu două niveluri şi teren de 4.600 metri pătraţi este scoasă la vânzare cu 230.000 de euro. Preţul scade la Tarcău, unde pentru o casă cu patru dormitoare, un proprietar cere 200.000 de euro, la Trifesţi, una cu şase camere ajunge la 185.000 de euro, iar la Cracăul Negru, o locuinţă rustică, la care este ataşat şi un teren de tenis, ajunge să coste 155.000 de euro. Nici la Făurei, casele mai noi nu sunt mai ieftine. În această comună, o locuinţă cu 11 camere ajunge la 150.000 de euro.

(Natalia RÎŞTEI)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.