Casă arsă de la un horn neprotejat

Data:

Din cauza unui coş de fum neprotejat termic, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a izbucnit un incendiu la casa unui bărbat în vârstă de 90 de ani, din comuna Hangu. Alarma s-a dat pe la ora 2.30, iar pentru stingere s-au deplasat voluntarii şi pompierii Gărzii 2 Poiana Teiului. Până la ajungerea forţelor, proprietarul şi soţia lui au ieşit din locuinţă. Bătrânul a făcut atac de panică şi a fost îngrijit de paramedici. Au ars bunurile din interiorul unei camere (mobilier, materiale textile, aparate electronice) şi structura din lemn a acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi.

În acest context, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ reaminteşte câteva reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la instalarea şi exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului: „Coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate şi reparate (dacă este cazul) de persoane specializate; în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile; se inter-zice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile“. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Sistare alimentare gaze naturale în localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale in localitatea Piatra Neamt, pe străzile: 9 Mai, George Cosbuc, Republicii, Mihai Eminescu, Aleea Tineretului, Aleea Brazilor, Cornului, în data de 4 noiembrie a.c., începând cu ora 09:...

Trufe confiscate

Luni, între orele 10-14, poliţiştii Secţiei Rurale Ştefan cel...

Descinderi la mafia lemnului

Marţi, în cadrul Operaţiunii „Jupiter“, sub coordonarea Parchetului de...