Campania de vaccinare amânată patru luni

Data:

l peste 4.000 de şcolari riscă să se îmbolnăvească de rubeolă, rujeolă sau oreion

Elevii de clasa I sunt lăsaţi în voia bolilor, deoarece campania de imunizare care ar fi trebuit să aibă loc peste o săptămână a fost amânată la începutul anului viitor. În anii anteriori, campania de imunizare a elevilor de clasa I se desfăşura în primele trei luni de la începerea noului an şcolar, însă de această dată reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au fost anunţaţi că aceasta va avea loc după 1 ianuarie 2015. „Anul acesta, administrarea vaccinului obligatoriu rujeolic-rubeolic-oreion s-a amânat extrem de mult, deoarece Ministerul Sănătăţii nu a organizat licitaţia pentru achiziţionarea vaccinului“, a declarat dr. Roxana Pipirigeanu, şefa Serviciului epidemiologic din cadrul DSP. Prin urmare, peste 4.000 de copii riscă să se  îmbolnăvească dacă au sistemul imunitar mai slăbit.

Actuala generaţie de clasa I este total expusă la aceste boli, deoarece în 2004 s-a schimbat schema de vaccinare la copii, iar cei care au acum 7-8 ani au primit doar vacci-nul împotriva rujeolei la vârsta de un an. Oficialii MS  asigură că toţi elevii vor fi vaccinaţi la scurt timp după încheierea licitaţiei vacci-nurilor. Acest vaccin este mai greu de găsit în farmacii, deoarece este inclus în programul naţional al Ministerului Sănătăţii iar farmaciştii nu riscă să se aprovizioneze cu acest produs pentru că ar putea să nu îl cumpere nimeni, mai ales că preţul este în jur de 100 lei. Această vaccinare a fost introdusă în schema de imunizare naţională, din 2004, înlocuind vaccinarea antirujeolică simplă. Se admnistrează o primă doză la vârsta de 12-15 luni, urmată de un rapel la vârsta de 6-7 ani în clasa I. O singură doză de vaccin este foarte eficientă împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei, folosirea sa ducând la scăderea semnificativă a incidenţei celor trei boli, spun medicii. Efectele secundare sunt, în general, uşoare.

(Maria NISTOR)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...