Camion răsturnat în curtea unei case

Data:

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Piatra-Neamţ, a produs un grav accident rutier, în după-amiaza de 9 iunie, după ce a lovit cu autocamionul pe care-l conducea un alt camion, iar acesta din urmă s-a răsturnat în curtea casei unui harghitean din comuna Corbu. Evenimentul a avut loc la ora 12.35, pe DN 15, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Pietreanul a intrat neregulamentar în depăşirea celui de-al doilea autocamion, pe care l-a scos de pe carosabil la reintrarea pe bandă, acesta răsturnându-se. În momentul producerii accidentului, la poarta imobilului respectiv se afla un localnic de 45 de ani, care a fost rănit de camionul rasturnat. Niciunul din conducătorii auto implicaţi în accident nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Harghita. Oamenii legii au deschis un dosar penal, şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În altă ordine de idei, dar pe aceeaşi linie rutieră, şi în seara de 8 iunie s-a petrecut un accident, pe bulevardul Republicii din Roman, iar în urma evenimentului o localnică de 78 de ani a decedat. Ea traversa regulamentar, pe „zebră“, când a fost izbită de o maşină la volanul căreia se afla un concitadin de 49 de ani. Şoferul nu consumase alcool şi este cercetat pentru ucidere din culpă.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patronul unei firme de transport – traficant de persoane

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale, în urma cooperării...

Impact cu TIR-ul

Miercuri după-amiază, în comuna Secuieni, a avut loc un...

Intreruperi Neamt 12.11.2026

Fostă contabilă a Primăriei Mărgineni a scăpat de arest

Diana Anda Corchez (fostă Grancea), în vârstă de 35...