l victimele încercau să o oprească pe conducătoarea auto să fugă de la locul unui accident
O femeie în vârstă de 29 de ani, din comuna Dumbrava Roşie, este cercetată penal pentru că, după ce a accidentat o biciclistă de 43 de ani, din oraşul Roznov, a fugit de la locul faptei, dând cu maşina peste doi martori care încercau să o oprească.
Evenimentul s-a petrecut în dimineaţa de 16 martie, pe la ora 8.00, în Roznov, pe DN 15. „Imediat la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie care, în urma cercetărilor efectuate, în aproximativ 30 de minute, au depistat-o pe conducătoarea auto, în municipiul Piatra-Neamţ“, a detaliat subinspectorul Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP).
Oamenii legii au stabilit că femeia mergea cu maşina spre Bacău, a virat stânga pe strada Pieţei, fără să se asi-gure, şi a dat peste biciclistă.
„În urma impactului conducătoarea auto a dorit să transporte victima la spital, însă aceasta a refuzat. În momentul în care şoferiţa şi-a manifestat intenţia de a pleca, alte două persoane au încercat să o oprească, fiind accidentate de conducătoarea auto care a demarat, părăsind locul accidentului“, a completat purtătorul de cuvânt al IJP.
Ulterior, când a fost depistată, s-a stabilit că şoferiţa nu se afla sub influenţa alcoolului. Ea este acum acuzată de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea Poliţiei.
(Mihai SAVA)



