l zona străzii Mihai Eminescu a devenit un adevărat sălaş pentru maidanezi
Câinii fără stăpân au devenit o prezenţă obişnuită la fiecare colţ de stradă din Piatra-Neamţ. Agresaţi de multe ori de cetăţeni, hingherilor le este imposibil să prindă miile de câini din cartiere. Autorităţile se declară neputincioase în faţa numărului mare de patrupede şi recunosc ca singurul adăpost pentru animale, pe care îl au la dispoziţie, oferă spaţiu insuficient. În zona bulevardului Mihai Eminescu, numărul câinilor este destul de însemnat. La fel şi pe străzile adiacente. După spusele oamenilor care locuiesc în această zonă, unii câini sunt cu adevărat periculoşi, iar alţii sunt paznici de nădejde ai maşinilor parcate sau ai bunurilor din preajma blocurilor. Oamenii chiar se tem de câini şi se plâng că este o adevărată aventură să treci prin mijlocul lor.
„Domnule primar, ne mănâncă câinii. Străzile Mihai Eminescu, 9 Mai şi Rodnei sunt pline de maidanezi. Să-i strângă cineva că tot spaţiul verde şi trotuarele sunt pline de mizerii“, se plânge un pietrean.
În anii trecuţi, conform estimărilor făcute de societatea Salubritas, ce are în sarcină şi activitatea de ecarisaj, pe străzile municipiului umblau liberi peste 1.500 de câini vagabonzi. De câteva luni, însă, cu noua lege a maidanezilor, numărul lor este în uşoară scădere. Dar nu e destul. În urma sesizărilor făcute de localnici, hingherii au mers pe strada Eminescu şi s-au minunat de cât de mulţi câini fără stăpân au reuşit să captureze.
„De circa o săptămână, zona este monitorizată de Salubritas. Ca urmare a unei sesizări anterioare, pe aceeaşi temă, în perioada 9-13 martie echipa de ecarisaj a ridicat din zona semnalată şase capete şi continuă monitorizarea zonei respective“, a declarat inspectorul Ludmila Armaşu, din cadrul Biroului Comunicare al Primăriei Piatra-Neamţ.
Autorităţile locale promit, însă, că în câţiva ani nu se va mai vorbi de problema câinilor vagabonzi, căci deja se văd ceva rezultate ale serviciului de ecarisaj, gestionat de societatea Salubritas.
„În 2013 s-a dezvoltat capacitatea adăpostului de câini din anexa Vânători, prin donarea către primărie a unui padoc. Continuăm capturarea câinilor fără stăpân şi acţiunea de sterilizare a lor. Această activitate începe să dea roade: numărul câinilor vagabonzi s-a redus, prin sterilizare oprim înmulţirea lor, iar în câţiva ani sperăm să scăpăm de această problemă. Sunt bani în bugetul local, alocaţi pentru ecarisaj“, a declarat primarul interimar Dragoş Chitic.
(Ioana CALIŢCHO)




Pai vinovatii sunt cei din primarie ca nu aplica legea 258/2013 si fac pe prostii . Iesiti fratilor in strada si protestati ca este viata voastra in joc .