Cadouri pentru copiii din Ştefan cel Mare, de la o fundaţie irlandeză

Data:

La acest început de decembrie, copiii din comuna Ştefan cel Mare au fost vizitaţi, pentru al treilea an consecutiv, de reprezentanţii Fundaţiei „The Jacket Off Your Back“ din Irlanda. Aceştia le-au adus cadouri de Moş Nicolae micuţilor proveniţi din familii fără posibilităţi materiale: ghetuţe, haine şi jucării.

„Am iniţiat această acţiune în urmă cu trei ani şi vrem să o continuăm mult timp de acum înainte, alături de partenerii noştri care ne-au sprijinit enorm de mult. Aceste cadouri încălzesc inimile celor mici şi le aduc un strop de bucurie, în luna decembrie, cea mai frumoasă perioadă a anului“, a spus primarul comunei Ştefan cel Mare – Sorin Ouatu. De cadourile aduse s-au bucurat aproape 300 de copii din comună, dar mai ales cei ai căror părinţi şi-au cam uitat menirea. Şi care îşi găsesc refugiul în alcool, fără să le pese că ai lor copii nu au ce pune pe masă şi ce îmbrăca.

„Ne bucurăm să aducem fericirea pe chipurile acestor copii, mai ales acum, în prag de sărbători. Ne dorim ca iniţiativa pe care am demarat-o în urmă cu trei ani alături de Sorin Ouatu să continue an de an şi să fie din ce în ce mai bogată“, a declarat Kevin Kelly – şeful delegaţiei irlandeze. (L. I.)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...