Cunoscut mai bine după porecla de „Bulă“, George Aanei, în vârstă de 34 de ani, din oraşul Târgu-Neamţ, un individ care le-a făcut necazuri multor oameni din zona Cetăţii, a încercat, fără succes, la sfârşitul săptămânii trecute, să-i convingă pe judecători să-l elibereze. El a cerut instanţei schimbarea încarcerării cu măsura arestului domiciliar ori cu cea a controlului judiciar. În ziua de 23 septembrie, judecătorii i-au prelungit mandatul de arestare cu încă o lună.
„Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Aanei George, recidivist. Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare“, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei de lângă Ozana.
Aanei a fost reţinut de poliţişti în ziua de 27 iunie, după ce l-a reclamat o femeie că a lovit-o pe stradă. Victima a fost atacată fără motiv de „Bulă“, care a vrut să-i arate tinerei (abia ieşită dintr-un coafor) cât este el de şmecher în oraş. Cum „Bulă“ se afla deja sub control judiciar şi avea o serie de obligaţii, printre care şi aceea de a nu comite noi infracţiuni, verdictul instanţei a fost previzibil, iar acum, lunar, judecătorii hotărăsc menţinerea încarcerării pentru scandalagiu. (Mihai SAVA)



