Bomba de la Sarata: Cum voia Ungureanu să arunce în aer familia Creţu

Data:

l anchetatorii au rămas uimiţi când au văzut câte dispozitive explozive pregătise bărbatul l el a fost internat la Psihiatrie

După cum aţi aflat în ediţia de weekend, în noaptea de 2 spre 3 august, Vasile Ungureanu, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din cartierul Sarata al municipiului Piatra-Neamţ, a încercat să-şi arunce în aer vecinii, legând între ele, cu fitile, mai multe PET-uri pline cu benzină şi două butelii. Nu şi-a dus la bun sfârşit diabolicul plan pentru că, după ce a aprins fitilul, flăcările au fost văzute de victime, care au stins focul şi au sunat la 112.

La locul evenimentului (pe strada Humăriei) au sosit în scurt timp poliţiştii şi pompierii, care  s-au crucit când au descoperit arsenalul pregătit de Ungureanu. În timp ce oamenii legii făceau cercetări, individul (bolnav psihic), urmărea desfăşurarea evenimentelor cu binoclul, din grădina altui vecin. El a fost observat de un pompier, reţinut de oamenii legii şi dus la Psihiatrie.

Între Ungureanu şi Creţu, care au gospodăriile unite de un perete comun au fost neînţelegeri mai vechi, iar Ungureanu l-a şicanat mereu pe vecinul său. Înainte de a pregăti explozia, Ungureanu a oprit apa de la pompă şi de la hidrantul din stradă, pentru a le îngreuna pompierilor stingerea incendiului ce urma să aibă loc.

Anchetatorii au descoperit în curtea şi casa bărbatului, după cum se vede în fotografii, aproximativ 30 de „dispozitive“ explozive, compuse din PET-uri de 2,5 litri pline cu benzină aşezate în mijlocul unei piramide din lemne. Un calcul simplu ar duce la cantitatea de aproximativ 70 de litri de combustibil pregătit pentru dezastru. Toate aceste „dispozitive“ se aflau în fiecare din cele opt încăperi ale casei lui Ungureanu, iar celelalte în pod. De asemenea, două dintre „bombe“ erau completate cu câte un televizor al cărui tub catodic, la explozie, urma să amplifice dezastrul. Combustibile mai erau şi multe hârtii sau haine puse lângă PET-urile cu benzină. Toate acestea erau legate între ele cu fitile imbibate în benzină de de două butelii, interconectate cu sârme şi acoperite cu cârpe. Cele 30 de fitile se uneau apoi într-unul singur, cel care a fost aprins în curte şi care urma să declanşeze explozia.

Familia Creţu a scăpat ca prin minune de la moarte. În noaptea de marţi spre miercuri, femeia a ieşit pe la miezul nopţii în curte şi l-a observat pe Ungureanu când lăsa în curtea ei, de pe geamul situat la peretele comun, o sticlă cu benzină legată cu fitil. A reuşit să-i smulgă PET-ul bărbatului şi apoi a observat că el aprinsese fitilul principal, care ardea în curte. L-a stins, apoi şi-a anunţat soţul, care lucra, şi pe oamenii legii. Imaginile vorbesc de la sine.

(Mihai SAVA)

DSCF5107 DSCF5095-1 DSCF5073 DSCF5071 DSCF5033 DSC_0029 b2

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...

Simulare de explozie, la Rifil

În ziua de 23 iunie, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...