l singurul consilier prezent la şedinţa ordinară de miercuri a fost vicepreşedintele Asaftei, secondat de secretarul judeţului
De bună seamă bulversaţi de arestarea preventivă a şefului de partid, consilierii judeţeni PSD au ales să nu se prezinte la şedinţa ordinară de joi, 31 ianuarie, chiulind în masă. Declarându-se la rândul lor bulversaţi de lipsa colegilor din PSD, nici liberalii nu au mai intrat în sala de şedinţe preferând să stea la sfat în curtea instituţiei. În aceste condiţii (fără cvorumul necesar) nici şedinţa nu a mai avut loc şi astfel riscul de a fi puşi în situaţia de a vota un nou preşedinte în locul lui Ionel Arsene a fost eliminat în totalitate. Precizăm că un eventual vot pentru alegerea preşedintelui provizoriu putea fi pus în discuţie doar dacă prefectul ar fi emis ordinul de suspendare a lui Arsene, lucru care nu s-a întâmplat şi astfel, absenţa consilierilor nu se justifică nici măcar aşa. De altfel, se observă cu ochiul liber faptul că inclusiv Prefectura se codeşte să semneze suspendarea lui Arsene: deşi înştiinţarea magistraţilor cu privire la sentinţa aplicată preşedintelui a ajuns în instituţie, prefectul şi-a luat subit concediu şi a plecat din localitate, iar „măgăreaţa“ va pica acum pe subprefectul Iulian Jugan, care, în lipsa şefului, ar trebui să semneze el însuşi ordinul. Cel mai probabil, obligat de prevederile legii Jugan va emite documentul până la expirarea termenului limită (48 de ore). Abia ulterior trebuie să anunţe oficial Consiliul Judeţean despre obligativitatea de a vota un nou preşedinte dintre cei doi vicepreşedinţi. În rest, pe latură politică, nu se ştie cât de mult „fierb“ apele în partid şi nu se ştie dacă Arsene ar avea temeri cu privire la apariţia eventualilor trădători care să dorească să-l scoată de tot din peisaj; apele se spală dincolo de uşile închise, şi tot acolo se iau inclusiv deciziile cu privire la atitudinea pe care aleşii judeţeni o vor aborda pentru a-şi apăra interesele (şi pe şef, desigur). Oricum, până când se va lua o decizie privind suspendarea lui Arsene şi alegerea unui preşedinte provizoriu, judeţul nu rămâne fără cârmaci; vicele Ion Asaftei (ALDE) a primit de la preşedinte dreptul de a-i prelua atribuţiile chiar înainte ca acesta să fie încarcerat şi ieri a dat dovadă că îşi respectă obligaţiile, fiind singurul prezent în sala de şedinţe. (Roxana CHIRILĂ)
Pai la ce discurs are, la cine vreti sa vorbeasca daca nu la pereti ?
in momente grele cj.neamt isi arata limitele.numai atat pot domnii consilieri.vedeti dvs. ce greu te dezmeticesti in sistemul mafiot.nu au primit dezlegare de la nasu cine preia organizatia.bravo domnilor traim cu adevarat in democretie”fiecare face ce vrea”dl.dulama pe unde s-o fi ratacit ?