În seara de 8 februarie, aproape de miezul nopţii, poliţiştii au oprit pentru verificări o maşină condusă de un localnic în vârstă de 33 de ani, pe strada Fermelor. Ei au stabilit că acesta nu avea permis şi sustrăsese autoturismul de la un pietrean de 32 de ani, la care era angajat. Şoferul avea îmbibaţia alcoolică de 0,89 miligrame/litru. Respectivul a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea calcurării alcoolemiei. Duminică, individul a fost reţinut urmând a fi prezentat Parchetului cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Tot duminică, la ora 17.30, pe strada libertăţii din satul Traian (al comunei Săbăoani), a fost depistat un localnic în timp ce şofa cu 0,44 mg/l, în aerul expirat. În aceeaşi seară, la ora 19, pe bulevardul Republicii din Roman, a fost prins un localnic de 53 de ani în timp ce conducea o autoutilitară cu îmbibaţia alcoolică de 0,68 mg/l. Cinci ore mai târziu, pe Drumul Naţional 15D, în Horia, a fost depistat un bărbat de 31 de ani, din Cordun, şofând cu permisul anulat de pe 11 februarie 2020 şi 0,73 mg/l, în aerul expirat. Toţi s-au ales cu dosare penale.
(Mihai SAVA)