-1.7 C
Piatra Neamț
vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăEvenimentBătrână moartă în incendiu

Bătrână moartă în incendiu

Date:

O femeie de 87 de ani, din municipiul Roman, a fost găsită decedată în casa situată pe strada Fabricii, în urma izbucnirii unui incendiu, luni spre marţi noaptea (6/7 ianuarie). Alarma s-a dat pe la ora 3, iar la locul indicat de apelant au intervenit pompierii, cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD. Când au ajuns militarii, flăcările se manifestau la două încăperi şi acoperişul clădirii. Au ars 50 de metri pătraţi din acoperiş, plus mai multe bunuri din cele două camere ale locuinţei. Investigaţiile au arătat că incendiul a pornit de la o cârpă lăsată lângă soba de teracotă încinsă.

În altă ordine de idei, la sfârşitul săptămânii trecute, un tânăr de 20 de ani, din comuna Tupilaţi, a fost găsit inconştient în propria locuinţă, de către bunica lui care a venit în vizită. Bătrâna a sunat la 112, iar în zonă a intervenit un echipaj medical care a încercat să-l resusciteze, însă fără succes. Primele cercetări au arătat că tânărul s-a intoxicat cu fumul degajat de la soba încălzită cu lemne. Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru necropsie. În cele două cazuri, poliţiştii au deschis dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă“ – noua încadrare juridică a morţii suspecte.

(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.