Bătăuşi amendaţi penal

Data:

Judecătoria Piatra-Neamţ i-a condamnat, luni, pe doi localnici, pentru lovire. În cauză este vorba despre Ionică Ştefan şi Ionuţ Boz, care, în ianuarie 2019, l-au bătut pe concitadinul Ioan Corneliu Buştihan. Agresorii au primit câte o amendă penală de 6.000 de lei şi vor trebui să-i plătească victimei daune morale de 8.000 de lei. În urma leziunilor suferite, Buştihan a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, fiind internal la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.

Aceiaşi judecători pietreni l-au mai condamnat şi pe localnicul Cristian Florin Stroia, pentru ameninţare şi distrugere în dauna lui Dimitrie Mocanu şi Mircia Popa. Individul (care este recidivist pentru furt) a primit patru ani şi zece luni de închisoare, cu executare. Instanţa i-a impus acestuia să urmeze regulat tratamentul medical prescris de specialişti pentru afecţiunile psihice de care suferă, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorari care înlatură starea de pericol ce a determinat luarea acestei măsurii. Cele două sentinţe nu sunt definitive. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Promoţii la raft, preţuri întregi la casele de marcat

În goana după reduceri, consumatorii pot fi păcăliţi uşor...

Razii la calea ferată

În weekend, poliţiştii rutieri au acţionat la trecerile la...

Comunicat de presa