0.3 C
Piatra Neamț
luni, ianuarie 13, 2025
AcasăSocialBătaie de joc, cu cardul de sănătate în mână

Bătaie de joc, cu cardul de sănătate în mână

Date:

l unii medici au refuzat să acorde servicii medicale sau să elibereze reţete asiguraţilor, în regim off-line, de teamă că nu vor beneficia de deconturile Casei de Asigurări de Sănătate

Sistemul de sănătate pare că s-a procopsit, din 2015, cu o ruşine numită „card naţional de asigurări de sănătate“. Motivul invocat la apariţia acestui document a fost cel al transparentizării şi eficientizării fondurilor utilizate în domeniul de asigurări sociale de sănătate. Mai pe scurt, eliminarea/diminuarea furtişagurilor din sistem. În acest sens, au fost pompaţi bani grei pentru punerea în practică a ideii, în care intră la pachet şi un sistem informatic care gestionează toate informaţiile legate de „traseul“ cardului asiguratului. Numai că o face, constant, cu rateuri. Pe banii şi pe nervii pacienţilor şi ai medicilor. Spre exemplu, luni şi marţi, în 6 şi, respectiv, 7 noiembrie, zeci de pacienţi au aşteptat cu orele în faţa cabinetelor din cadrul Ambulatoriului Integrat de Specialitate al Spitalului Judeţean, pentru a beneficia de un consult de specialitate şi eliberarea unei reţete. Atunci când Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă, Casa  Naţională de Asigurări de Sănătate informează că „până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line“. Cu toate acestea, unii medici le-au explicat pacienţilor că trebuie să aştepte până când sistemul informatic va fi funcţional.  Asta pentru că, spun doctorii, Casa de Asigurări de Sănătate nu validează toate datele introduse în sistem închis şi astfel se pierd deconturi. „Unele servicii, prin introducerea lor în modul off-line, ne-au fost refuzate de Casa de Asigurări de Sănătate, din varii motive. Chiar dacă am explicat de „n“ ori că nu e vina noastră că nu funcţionează acest sistem, am fost refuzaţi. În atare situaţie eu nu-mi permit să ofer servicii pe care, ulterior, aflu că nu mi le poate deconta CAS. Le-am explicat pacienţilor care este situaţia şi că nu avem încotro“, ne-a mărturisit unul din medicii Spitalului Judeţean.

Ieri, în faţa cabinetului de Neurologie, la primele ore ale dimineţii, pacienţii ne-au spus că au fost informaţi despre faptul că sistemul informatic merge mai greu şi din această cauză şi consultaţiile se derulează mai dificil. La cabinetul de Diabet şi boli de nutriţie, oamenii au remarcat că au fost nevoiţi să aştepte mai mult pentru eliberarea reţetelor, o parte dintre ei spunându-ne că nu li s-a explicat şi de ce.

În cele din urmă, ieri, la ora 9.40, sistemul informatic a devenit funcţional. CNAS a precizat că „pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispoziţiile art. 199-202 din H.G. 161/2016, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 361 – 364 din H.G. 206/2015, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale mai sus menţionate“.

(Marian TEODOROF)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.