Bar incendiat, lângă biserica de la Gară

Data:

Sâmbătă seara (22 septembrie) a izbucnit un violent incendiu la barul „Bistro“ (cunoscut şi după denumirea „La mireasă“ – pentru că iniţial acolo a fost un magazin unde se vindeau rochii de mireasă), care se află lângă Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din zona gării municipiului Piatra-Neamţ. Proprietarii localului susţin că focul a fost pus intenţionat şi că a izbucnit din zona toaletei. În momentul producerii incendiului, în local se aflau vreo zece clienţi.

Alarma a fost dată pe la ora 22.30, de angajata barului, care a sunat la 112. Pompierii au intervenit rapid cu trei chipaje şi tot atâtea autospeciale, însă misiunea acestora a fost îngreunată de faptul că era întuneric. A ars acoperişul barului pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, tavanul din rigips, trei aparate de jocuri electronice („păcănele“) şi câteva bunuri din interiorul localului. Pompierii au reuşit să salveze mărfuri şi alte obiecte depozitate în magazie. Focul s-a extins şi la gardul care delimitează barul de biserică, dar a fost ţinut sub control. În cauză a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cu exactitate de unde a pornit focul.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tăinuitor dus la puşcărie

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Săbăoani l-au depistat, în comuna...

Hală făcută scrum

De la un fierăstrău electric utilizat incorect, miercuri seară,...

Accident cu trei răniţi la Ştefan cel Mare

Marţi după-amiază, în comuna Ştefan cel Mare, a avut...