Azi, de la ora 9, Bursa locurilor de muncă

Data:

l sunt disponibile în jur de 600 de slujbe

Astăzi, cu începere de la ora 9, în trei dintre oraşele judeţului se va desfăşura Bursa locurilor de muncă. Deşi gândită, în mod deosebit, pentru absolvenţii din promoţia 2017, la bursă poate participa (ba, şomerii indemnizaţi sunt obligaţi s-o facă) orice persoană în căutarea unui loc de muncă.

Bursa se va desfăşura, concomitent, la Piatra-Neamţ (la sediul Centrului de Formare Profesională, Piaţa Mihail Kogălniceanu), la Roman (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Vasile Sav“) şi la Târgu-Neamţ (la sediul Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă).

„În cadrul bursei vor avea loc întâlniri directe între angajatorii ofertanţi de locuri de muncă şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau a celor care doresc să schimbe locul de muncă pe care-l au la momentul respectiv, cadru în care se vor face cunoscute condiţiile necesare pentru angajare şi, în funcţie de îndeplinirea acestora, se va stabili angajarea sau programarea pentru proba de lucru.

Până acum au confirmat participarea 64 de agenţi economici care vor oferi 589 de locuri de muncă vacante în domenii ca industria textilă, industria mobilei, servicii, construcţii, dintre care 19 pentru cei cu studii superioare“, a precizat Elena Chirilă – purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Agenţii economici care decid să participe la această acţiune a AJOFM şi încadrează absolvenţi vor beneficia de anumite facilităţi.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ vor primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat o sumă în cuantum de 900 de lei. Aceeaşi subvenţie va fi acordată, dar timp de 18 luni, angajatorilor care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, tineri între 15 şi 24 de ani care nu urmează nicio formă de învăţământ sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, câte 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

Tot câte 900 de lei pe lună primesc şi angajatorii care încadrează în muncă şomeri care au mai puţin de 5 ani până la pensie (anticipată parţială sau pentru limită de vârstă).

Deşi este destinată absolvenţilor, participarea la Bursă nu este restricţionată – poate participa orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.

În 2016, la târgul de job-uri pentru absolvenţi au venit numai 404 tineri. Şi au fost atât de „interesaţi“ să-şi găsescă de lucru, încât numai 169 s-au înscris pentru interviuri sau probe de lucru. Alţi 40 au fost angajaţi pe loc.

De cealaltă parte, au participat 97 de agenţi economici (45 la Piatra-Neamţ, 44 la Roman şi 8 la Târgu-Neamţ) care au oferit 758 de locuri de muncă vacante. (Liviu ILIE)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Meniurile pacienţilor din spitalul nemţean, sub lupa nemţenilor de pe reţelele sociale

După zeci de ani în care Spitalul Judeţean Neamţ...

Amendat cu 20.000 de euro pentru ţigări de contrabandă

Poliţiştii Secţiei Rurale Ştefan cel Mare au oprit pentru...

S-a răsturnat în şanţ

În seara de 12 mai, pe la ora 20,...