Avocat acuzat de înşelăciune

Data:

 

Un bărbat din municipiul Piatra-Neamţ, membru al Baroului „Bota“, structură paralelă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a fost trimis în judecată de procurori pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Rechizitoriul şi toate actele de urmărire penală efectuate în cauză au intrat, marţi, pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ; în dosar figurând şi următoarele trei părţi vătămate: Doiniţa Ştirbu, Frevonia Dol-hescu şi Dumitru Popoaia. Oamenii legii susţin că Radu Tanas i-ar fi înşelat pe cei trei cetăţeni, dându-se drept avocat şi, în schimbul mai multor sume, le-ar fi promis că îi va reprezenta în diverse procese. Când părţile vătămate au aflat că Tanas nu este membru al Baroului naţional, ci al altui Barou paralel, i-au cerut banii înapoi şi, pentru că nu i-a returnat, i-au făcut plângere la Poliţie. Ancheta şi-a urmat cursul firesc, a ajuns la Parchet, iar de acum va fi preluată de judecători. Radu Tanas a declarat că nu a primit nicio comunicare referitoare la punerea lui sub acuzare şi că, într-adevăr, i-a reprezentat pe cei trei pietreni ca avocat, însă ei au renunţat la serviciile lui şi apoi l-au reclamat: „Au aflat că sunt din Baroul «Bota» şi nu au mai vrut să-i reprezint în instanţă. Eu am o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care îmi dă dreptul să practic avocatura. Nu am fost înştiinţat despre punerea sub acuzare, nu mi s-a comunicat niciun rechizitoriu, ceea ce este ilegal. Dacă procurorul de caz a dispus trimiterea mea în judecată îi voi face plângere penală pentru abuz în serviciu“.

Necazuri mai vechi

Radu Tanas nu este la primele astfel de probleme cu legea din cauza apartenenţei sale la Baroul „Bota“. În 2008, el a mai fost odată trimis în judecată, pentru „exercitarea fără drept a profesiei de avocat“.

În rechizitoriul de atunci, procurorul de caz arăta următoarele privitor la Baroul din care face parte Tanas: „Tocmai dintr-un astfel de Barou ilegal a alessă facă  parte  şi Tanas Radu care, deşi este absolventul unei facultăţi cu profil juridic şi a exercitat în trecut profesii din domeniul juridic, la doar două săptămâni după intrarea în vigoare a Legii numărul 255/ 2004 (act normativ care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei de avocat – n.r.), a înţeles să o încalce în mod grosolan. (..) Tanas Radu şi-a început activitatea infracţională la data de 04.07.2004, la scurt timp după adoptarea legii. Numitul a constituit un PF, cu sediul la domiciliul său, prestând prin această formă de organizare activităţi de consultare şi reprezentare juridică, după cum rezultă fără niciun dubiu din chitanţele emise către Carabelea Maria. Mai mult decât atât, din chitanţa nr. 3447281, din data de 05.02.2007, în valoare de 150 lei, emisă către Mihalcea Nicolae, pentru redactare concluzii scrise, rezultă că şi-a schimbat titulatura chiar în Biroul Individual de Avocatură Tanas Radu – Avocat, şi că are emisă de Baroul paralel şi ilegal decizia nr. 06/ 2004, de exercitare a aşa-zis legalei profesii. Toate aceste chitanţe poartă o ştampilă cu numele său şi cu ti-tulatura de avocat, care o imită pe cea a unui avocat membru al Uniunii Naţionale a Barourilor din România – Baroul Neamţ, rezultând în mod clar intenţia sa de a apărea în ochii clienţilor săi ca o persoană care exercită în mod legal profesia de avocat, prin aceasta săvârşind şi infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. (…) Au existat şi sesizări din partea justiţiabililor cu privire la activitatea nelegală a acestuia, cum ar fi cele ale lui Tănase Mihai, din data de 23.01.2008 şi Purice Gheorghe, din data de 01.02.2008“.

În acest caz, însă, prin Decizia Penală nr. 313 a Tribunalului, Radu Tanas, a câştigat procesul în recurs şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Probleme similare

Cazul lui Radu Tanas nu este singulat la nivelul judeţului nostru. Aşa cum am mai relatat, recent, Judecătoria Piatra-Neamţ a constatat legalitatea rechizitoriului şi a tuturor actelor de urmărire penală efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunal într-un alt dosar în care două femei, membre ale aceluiaşi Barou „Bota“, sunt puse sub acuzare pentru infracţiuni la legi speciale. Cele care urmează să fie supuse cercetării judecătoreşti sunt pietrencele Mihaela Marian şi Camelia Borulea. Potrivit sentinţei, ele sunt acuzate de „exercitare fără drept a profesiei de avocat, folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat“.

Atunci când a fost pusă prima oară sub acuzare, Camelia Borulea (decana filialei judeţene a Baroului „Bota“) susţinea că dosarul în care se va pronunţa instanţa este un abuz care „violează grav principiile statului de drept, încălcând dispoziţiile din Noul Cod de Procedură Penală“. (Mihai SAVA)a

4 COMENTARII

  1. prea mult exces de zel si lacomia unor avocati din celalalt barou mai creeaza niste focuri de paie.la nivel national baroul bota este recunoscut iar deficitar este baroul traditional care nici pana la aceasta data nu au putut pune la dispozitiz iccj actele de infiintare.deci cum sar zice in termeni populari culpa comuna.acolo unde sefii de barou judetean sunt mai fortosi si mai influentabili se dau la avocatii constitutionali.nu am auzit pana acum ca un client dupa ce a renuntat la serviciile celui ce il reprezinta in instanta sa-i ceara banii inapoi.eu am renuntat la un avocat smecher de bucuresti si a trebuit sa platesc tot eu consumatia dupa ce ii dadusem avans onorariu 5.000 lei.mai mult cred ca la mijloc este o razbunare.

  2. Domnule Constantin, tin sa mentionez ca va dati cu parerea despre o situatie pe care nu o cunoasteti si comparati lucruri dupa parerea mea diferite…acesti cetateni, printre care ma aflu, i-au cerut banii inapoi, pentru ca domnul asa zis avocat, cand se apropiau termenele de judecata, inventa mereu scuze pt a nu-si reprezenta clientii…am renuntat la acest avocat si am hotarat sa-l dau in judecata chiar in ziua unui proces extrem de important, la care am ajuns singur in fata instantei pt ca a inventat tot felul de scuze pentru a nu se prezinta, ca de altfel la toate termenele de pana atunci…atunci mi-am dat seama ca la mijloc ceva nu e cum trebuie si ulterior am facut anumite cercetari care mi-au confirmat banuielile…nu a cerut nimeni bani inapoi unui avocat care si-a facut meseria…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Incendiu la blocul turn Ozana

O ţigară aruncată aiurea marţi seară a dus la...

Accident pe Bulevardul Traian

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...

Intreruperi Neamt 04.12.2025

Salvare dificilă pe muntele Ceahlău

Marţi, un turist în vârstă de 64 de ani,...