Acasă Politica Avem de unde alege!: Candidaţii

Avem de unde alege!: Candidaţii

1304
1
DISTRIBUIȚI

Autorităţile electorale centrale au făcut publice listele oficiale de candidaţi la alegerile parlamentare. Şi nu sunt deloc puţini – nici ei, nici partidele din care fac parte (unele total necunoscute alegătorilor, sau altele care nu au mai avut activitate politică demult). Astfel, pe lângă PSD, PNL, PMP, ALDE, USR sau PRU, în luptă s-a aruncat şi Partidul Alianţa Noastră România, Partidul România Mare sau Partidul Noua Românie. Lista este completată de Uniunea Demo-crată a Maghiarilor din România, care a pregătit un număr de 15 candidaţi şi pentru judeţul nostru, aceştia fiind originari din Harghita, Mureş, Hunedoara sau Bucureşti. Numărul indepen-denţilor care candidează la Neamţ este de patru; doi dintre ei fiind susţinuţi de Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor.

Diversitate în profesii şi vârstă

Cât despre un „profil al candidatului“, acesta este dificil de conturat, dacă luăm în calcul diversitatea de pe liste, atât în ceea ce priveşte profesiile cât şi vârsta aspiranţilor la Parlament. La o simplă privire, aflăm că nemţenii vor trebui să aleagă dintre economişti, jurişti, profesori sau ingineri – acestea fiind cel mai des întâlnite meserii de bază în rândul candidaţilor.

Totuşi vorbim şi despre profesii mai obişnuite, dar la fel de nobile, de altfel: pe lista Partidului Noua Românie, de exemplu, regăsim un tâmplar şi un sudor, la PRM un instalator iar la UDMR un prelucrător prin aşchiere şi un agent de vânzări. În lupta electorală s-a aruncat inclusiv un teolog, o doamnă pensionară (de profesie economist), o studentă şi doi doctori în fizică.

În ceea ce priveşte vârstele candidaţilor, cel mai tânăr din judeţ este născut în anul 1993 – 23 de ani (aceasta fiind şi limita permisă de lege) iar cel mai vârstnic are 67 de ani.

Nici calitatea de „fost colaborator al securităţii“ nu trebuie trecută cu vederea; în acest caz, reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean spun că toţi candidaţii născuţi înainte de 1979 au declarat, pe proprie răspundere, că nu au avut astfel de preocupări. Numărul total al candidaţilor din judeţ este de 146 – 97 pentru Camera Deputaţilor şi 49 pentru Senat. (Roxana ZAHARIA)

1 COMENTARIU

  1. 22:51 11.11.2016

    “(13) Toţi candidaţii născuţi înainte de data de 1 ianuarie 1976 vor da o declaraţie pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa la securitate ca poliţie politică.”

    “e) două exemplare originale şi două copii ale declaraţiilor candidaţilor născuţi înainte de 1 ianuarie 1976 de apartenenţă sau neapartenenţă la securitate ca poliţie politică, ce se vor redacta conform modelului prevăzut în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, cu modificările ulterioare.”

    “LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 (*actualizată*)
    privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
    (actualizată până la data de 5 septembrie 2016*)”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.