17.6 C
Piatra Neamț
miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăEvenimentAutobuz în flăcări, în plin trafic

Autobuz în flăcări, în plin trafic

Date:

 

 

Sperietură zdravănă pentru călătorii unui autobuz, vineri dimineaţa, în Piatra-Neamţ. Mijlocul de transport a luat foc din cauza unor defecţiuni tehnice, pe strada Dimitrie Leonida, în zona Brădet. Şoferul a sesizat fumul ieşind din spatele autobuzului şi a tras imediat pe dreapta, sunând la 112. Pompierii au ajuns acolo în câteva minute şi au iniţiat procedurile de stingere a flăcărilor. Între timp, şoferul şi un alt pasager au încercat să stingă ei flăcările cu ajutorul a două stingătoare aflate în maşină. Cei câţiva călători ce mergeau cu autobuzul au fost evacuaţi în siguranţă şi nu au existat răniţi.

„A ieşit fum din instalaţia de semnalizare şi a ars izolaţia, plus o porţiune din plafonul autobuzului. Focul a pornit din partea din spate, unde se află blocul de semnalizare, în partea de sus. Două persoane au stins focul cu stingătoarele, erau şi persoane în autobuz, în acel moment, dar au fost evacuate. Cauza incendiului este un scurtcircuit electric la instalaţia electrică“, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, purtător de cuvânt al ISU Neamţ.

Pompierii pietreni au mai intervenit, joi seara, la stingerea unui incendiu la o centrală termică dezafectată din municipiul Piatra-Neamţ, Aleea Ulmilor.Militarii au constatat că ardeau deşeuri de hârtie, plastic şi carton, astfel că le-a luat doar câteva minute să stingă incendiul. Probabil, tot oameni ai străzii, care se adăpostesc pe-acolo, au dat foc deşeurilor. Tot joi, la ora 04.02, Dispeceratul ISU Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din localitatea Ion Creangă. La locul indicat s-au deplasat nouă subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, şi patru voluntari ai comunei Ion Creangă. La faţa locului, militarii au constatat că ardea acoperişul casei şi camera centralei termice, lipită de locuinţă. Pompierii au stins incendiul în jurul orei şapte. În urma incendiului au ars camera centralei termice şi acoperişul locuinţei. Cauza probabilă a incendiului: coş de fum amplasat aproape de materialele combustibile.

(Ioana CALIŢCHO)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.