Au intrat cu maşina într-un stâlp

Data:

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident rutier, duminică după-amiază, în satul Leghin (al comunei Pipirig). Evenimentul a avut loc pe la ora 16.30, în condiţiile în care o maşină cu două persoane a pierdut controlul direcţiei, a ieşit de pe drum şi s-a izbit într-un stâlp betonat de susţinere a reţelei electrice. Impactul a fost atât de puternit încât stâlpul s-a rupt. La locul accidentului s-au deplasat voluntarii, pompierii târgnemţeni, ambulanţa şi angajaţii Delgaz Grid. Până să ajungă forţele, şoferul şi o pasageră în vârstă de 14 ani au ieşit din autoturism. Minora a primit îngrijiri, refuzând apoi să fie dusă la spital. Pompierii au luat măsuri de prevenire a incendiilor, iar angajaţii companiei de electricitate au remediat avaria creată.

Tot duminică, la ora 23.30, un tânăr de 22 de ani, din Poiana Teiului, s-a izbit cu maşina în autoturismul din faţa lui. Impactul s-a soldat numai cu avarii materiale.

Oamenii legii au stabilit că tânărul nu poseda permis şi avea îmbibaţia alcoolică de 1,18 miligrame/litru. Individul a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei şi este cercetat penal.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Furt din maşină în centrul oraşului

Luni după-amiază, un băcăuan în vârstă de 22 de...

Vulpile din Neamţ, în campanie de vaccinare împotriva rabiei

Judeţul Neamţ intră, la sfârşitul acestei luni, într-o nouă...

Intreruperi Neamt – 16.09.2026

Beat la volan, cu 112 km/h

Duminică spre luni noaptea, pe la ora 2, poliţiştii...