21.7 C
Piatra Neamț
duminică, iunie 22, 2025
AcasăSocialAşteptare la coada umilinţei

Aşteptare la coada umilinţei

Date:

Zeci de bolnavi din judeţ, cu suferinţe grele, invalizi sau sprijiniţi în cârje, au fost nevoiţi să stea ore în şir, ieri, la coadă până să le vină rândul la cabinetele de expertiză medicală de la primul etaj unu al Policlinicii. Unii bolnavi erau veniţi de la aproape 100 de kilometri, cu noaptea-n cap, pentru a-şi rezolva pro-blemele birocratice de care depinde plata pensiilor pe caz de boală. Aglomeraţia de pe holul ambulatoriului de specialitate făcea imposibilă trecerea spre celelalte cabinete. Bolnavii se rânduiau între ei pe locuri, în timp ce alţii îşi aşteptau rândul sprijiniţi de pereţi. La unul dintre cabinete, medicul nu era venit nici la ora 9.20. Oamenii aşteptau fie pentru o revizuire me-dicală, un consult în vederea încadrării în grad de invaliditate, pentru o ştampilă sau pentru depunere de referate medicale, rezultate de investigaţii solicitate, ori bilete de ieşire din spital etc.

Ca să treacă timpul mai uşor, oamenii îşi spuneau necazurile care i-au făcut să ajungă în faţa acestor cabinete cu cozi interminabile. „Sunt aici de la ora 7. Acum e trecut de ora 9 şi, probabil, până să intru în cabinet vor mai trece vreo două sau trei ore. Vin de dincolo de Târgu-Neamţ, de la peste 80 de kilometri. A trebuit să schimb două autobuze ca să ajung aici, pentru că la Târgu-Neamţ nu există un astfel de cabinet. Mi s-a întâmplat un necaz în urmă doi ani, când mi-au fost strivite piciorul şi mâna pe partea dreaptă şi a trebuit să mă pensionez de boală. Am avut acest ghi-nion, să nu pot munci în continuare pentru a câştiga mai mulţi bani. După ce că e o pensie de nimic, mai trebuie să dau bani şi pe drumuri făcute pentru nişte hârtii. Când ajung aici, îmi mai spun că mai trebuie o hârtie şi încă una şi tot aşa sunt purtat pe drumuri, când la un cabinet, când la altul, aşa încât nu mă aleg cu mai nimic din banii de pe pensia de boală“, a spus bărbatul care face parte din categoria pensionarilor ce trebuie să se prezinte periodic la medic.

„Pentru şapte milioane, pierd o săptămână din lună pe la doctori şi bineînţeles şi cheltuieli pe transport“, spunea o femeie venită din zona Bicaz, obosită de la atâtea scări de urcat.

„Dacă ar fi măcar un spaţiu mai mare, am mai rezista cumva. La câţi vin aici, ar fi nevoie de încă două holuri ca acesta. Care ajunge mai dimineaţă prinde loc, care vine mai târziu stă pe lângă pereţi, dacă nu oferă cineva din când în când, un loc“, spuneau oamenii.

În faţa mulţimii de oameni, cadrele medicale ridicau neputincioase din umeri.

„Este aglomerat, dar noi deja suntem obişnuiţi. Nu avem altă soluţie, pentru că nu sunt medici. Sunt două cabinete unde sunt preluaţi pacienţi, la unul dintre ele vine medic de la Roman şi trebuie să ajungă dintr-un minut în altul. Până la finalul programului, îi vom rezolva pe toţi. Sunt 12.000 de persoane în evidenţă, de care se ocupă doar doi medici, după ce unul dintre ei a plecat“, ne-a spus una dintre asistente.

Medicii care acordă consultaţiile sunt plătiţi de Casa Judeţeană de Pensii, iar spitalul oferă doar spaţiul în care aceşti doctori îşi desfăşoară activitatea.

(Maria NISTOR)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.