Este de aşteptat ca, astăzi, autorităţile să anunţe, pentru Piatra-Neamţ, o rată a infectărilor cu SARS-CoV-2, care va trece de şase cazuri, la mia de locuitori. În 4 octombrie, incidenţa era de 5,36, însă ieri aceasta a ajuns la 5,89, după ce, în ultimele 24 de ore, doar în acest municipiu au fost confirmate 60 de noi infectări cu coronavirus. La nivel judeţean, în acelaşi interval de timp, au fost numărate 221 cazuri noi de infectare. Un salt destul de mare, de la o zi la alta, a făcut şi oraşul Bicaz, de la o rată de sub trei cazuri, la mie, situaţie înregistrată pe 2 octombrie, la o incidenţă de 3,92 (cu 32 de cazuri active), cât era ieri.
În ţară, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.037 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 246 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În intervalul menţionat au fost raportate de către Institutul Naţional de Sănăate Publică 252 de decese. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 14.402. Dintre acestea, 1.480 sunt internate la ATI.
(M.T.)