l candidaţii susţin proba scrisă la limba şi literatura română

În această dimineaţă, cu începere de la ora 9.00, absolvenţii de liceu din Neamţ vor susţine, în cadrul a 13 centre de examen, prima probă scrisă a Bacalaureatului – la limba şi literatura română. Este adevăratul debut al acestui examen, probele de certificare a competenţelor fiind depăşite cu brio de toţi candidaţii prin simpla lor prezenţă în faţa comisiilor de evaluare.
Câteva reguli obligatorii
Potrivit metodologiei de examen, accesul în centrele de examen este permis candidaţilor în intervalul orar 7.30-8.30. Fiecare dintre candidaţi trebuie să aibă asupra sa actul de identitate, fără de care nu poate intra în examen! La intrarea în centrul de examen, candidaţii trebuie să predea toate acele bunuri şi materiale considerate nepermise: telefoane mobile, culegeri, manuale, notiţe, însemnări etc., precum şi orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, poşetele sau genţile. Aceste obiecte personale vor fi depozitate într-o sală specială, situată în apropierea intrării în centrul de examen.
Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
Candidaţii se aşează câte unul în bancă, în ordine alfabetică. Fiecare candidat primeşte o coală de hârtie tipizată, pe care îşi scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate, şi completează citeţ celelalte date de pe colţul ce urmează a fi lipit. Procedura se repetă pentru toate colile tipizate utilizate de candidat pentru a redacta lucrarea (candidaţii vor primi atâtea coli tipizate şi ciorne câte le sunt necesare).
Timpul destinat elaborării lucrării scrise este de trei ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor. Pentru elaborarea lucrării scrise, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală. Orice altă formă de corectură este considerat semn particular şi duce la eliminarea candidatului din examen. În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, doresc să-şi transcrie lucrarea, primesc alte coli tipizate. Însă acest fapt nu va conduce la prelungirea timpului alocat rezolvării subiectelor! Colile folosite iniţial se anulează de profesorii asistenţi.
Dupa ce îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini. Se vor numerota toate paginile pe care candidatul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de asistenţi. Înainte de a părăsi sala, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrărilor ş i a numărului de pagini. La expirarea celor trei ore alocate, candidaţii predau lucrările în faza în care se află. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
Lucrările vor fi corectate în alt judeţ
Acum câteva zile, Ministerul Educaţiei a desis să modifice una dintre prevederile procedurii de desfăşurare a Bacalaureatului – în speţă de a obliga inspectoratele şcolare să trimită lucrările scrise în alte judeţe pentru a fi corectate. Aceasta are ca efect amânarea cu o zi a afişării rezultatelor provizorii ale examenului.
Concret, potrivit noului calendar de desfăşurare, aprobat prin ordin de ministru, afişarea rezultatelor provizorii (înainte de contestaţii) se va face pe 7 iulie, şi nu pe 6 iulie cum era prevăzut iniţial.
Pe cale de consecinţă, şi rezolvarea contestaţiilor a fost decalată: în zilele de 8 şi 9 iulie, faţă de 7-9 iulie cum era prevăzut în calendarul iniţial al examenului. Trebuie precizat că şi reevaluarea lucrărilor, după contestaţii, se va face într-un alt judeţ numai că această regulă a existat şi în anii anteriori.
În schimb, afişarea rezultatelor finale se va face pe 10 iulie, aşa cum fusese stabilit iniţial.
Calendarul probelor scrise
Aşadar, astăzi este programată proba scrisă la limba şi literatura română. Pe 1 iulie se va derula proba obligatorie a profilului (istorie pentru cei de la profilul umanist, profilul artistic, profilul pedagogic – majoritatea specializărilor, profilul educaţie fizică şi sport şi profilul teologic; matematică pentru profilul real, profilul servicii, profilul resurse naturale şi protecţia mediului, profilul tehnic, profilul pedagogic – numai specializarea învăţător/educatoare şi profilul militar); 3 iulie – proba la alegere a profilului şi specializării (geografie, logică şi argumentare, psihologie, economie, sociologie, filosofie, fizică, chimie, biologie sau informatică).
(Liviu ILIE)




[…] sursa http://192.185.14.33/~mduje32/astazi-incepe-cu-adevarat-bacalaureatul/ […]