10.1 C
Piatra Neamț
joi, martie 27, 2025
AcasăAdministratieAsociaţiile de Proprietari, somate să repare acoperişurile

Asociaţiile de Proprietari, somate să repare acoperişurile

Date:

Ieri dimineaţă, pompierii au intervenit pentru degajarea unei bucăţi de tablă care risca să le cadă în cap trecătorilor după ce fusese desprinsă din acoperişul unui bloc cu zece etaje, situat pe strada Gheorghe Iacomi, din municipiul Piatra-Neamţ. Militarii au folosit autospeciale de lucru la înălţime, îndepărtând pericolul.
Ţinând cont de numeroasele atenţionări meteo cod galben/portocaliu de vânt puternic din ultimele zile, precum şi de sesizările privind pericolul producerii de accidente din cauza acoperişurilor sau a faţadelor blocurilor care se pot desprinde, Poliţia Locală Piatra-Neamţ readuce în atenţia cetăţeilor următoarele aspecte: „Conform legii, administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, reabilitarea şi/sau modernizarea, după caz, a proprietăţii comune aferente condominiului sunt în sarcina asociaţiei de proprietari, iar cheltuielile legate de aceste activităţi reprezintă cheltuieli commune, prin urmare, toţi locatarii condominiului trebuie să contribuie financiar la reparaţiile acoperişurilor, faţadelor şi a tuturor părţilor comune din condominiu. Preşedintele sau comitetul executiv al asociaţiei de proprietari are obligaţia, potrivit aceluiaşi act normativ, să ia toate măsurile necesare pentru repararea, reabilitarea şi menţinerea în stare de siguranţă şi funcţionare a condominiului şi a instalaţiilor comune aferente pe toată durata existenţei acestora“.
În acest context, poliţiştii locali pietreni au demarat o campanie de informare a tuturor preşedinţilor şi administratorilor de asociaţii de proprietari, cu privire la respectarea prevederilor Legii 196/2018. Aceştia vor fi informaţi individual astfel încât, la rândul lor, să transmită obligaţiile ce le revin tuturor membrilor asociaţiilor.
(Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.