Într-un judeţ în care trăiesc peste 100.000 de bătrâni, dintre care câteva mii sunt lipsiţi de orice ajutor din partea rudelor mai tinere ori nu mai au rude care să-i sprijine, funcţionează numai cinci cămine pentru persoane vârstnice. Iar aceste cămine au o capacitate totală de… 264 de locuri! În aceste condiţii, listele de aşteptare pentru un loc într-un astfel de centru sunt kilometrice şi se întind pe ani de zile. Singura şansă reală de a se elibera un pat, este ca ocupantul să moară.
Potrivit Ministerului Muncii, în Neamţ funcţionează două cămine de bătrâni private şi trei cămine admi-nistrate de autorităţile publice locale. Din prima categorie fac parte căminul din Gherăeşti, administrat de Asociaţia „Caritas“ Roman (care are o capacitate de 40 de locuri), şi Căminul „Sfântul Spiridon“ din Poiana Teiului administrat de Fundaţia „Iustin Pîrvu“ (cu o capacitate de 38 de locuri).
Cele trei cămine „de stat’ funcţionează la Roznov (50 de locuri), la Piatra-Neamţ („Pietricica“ – 98 de locuri) şi la Roman „Casa Bunicilor“ – 38 de locuri).
Serviciile de îngrijiri la domiciliu sunt şi mai „rarefiate“
O altă componentă a sistemului de asistenţă socială a persoanelor vârstnice este cea de îngrijiri la domiciliu. Şi, chiar dacă este greu de crezut, judeţul Neamţ stă chiar şi mai prost la acest capitol.
La momentul de faţă, sunt acreditate să ofere astfel de servicii numai cinci entităţi – dintre care patru sunt private. Capacitatea acestor organizaţii este extrem de limitată, aşa încât numărul de beneficiari este pe măsură. Din zona privată, oferă servicii de îngrijiri la domiciliu Fundaţia „Haven – Speranţa Tuturor“ (Piatra-Neamţ), Asociaţia „Sofiaman pentru Comunitate“ (Brusturi), Fundaţia de Îngrijiri Comunitare (Piatra-Neamţ) şi Asociaţia „Recunoştinţă, Adevăr, Dăruire şi Alinare – RADA“ (Vaduri, Alexandru cel Bun). Singura primărie din judeţ care are un serviciu acreditat de îngrijiri la domiciliu este cea din Piatra-Neamţ, care, prin Direcţia de Asistenţă Socială, poate ajuta 50 de bătrâni.
Şase cantine ale săracilor
Sărăcia nu ţine cont de vârstă, aşa încât acest flagel îi afectează nu numai pe bătrâni. Pentru oamenii care nu au ce pune pe masă în fiecare zi, au fost create aşa-numitele cantine sociale. Două dintre acestea sunt administrate de primăriile din Piatra-Neamţ (cantina socială de pe strada Cetatea Neamţului, cu 200 de locuri), respectiv Roman (cantina „Casa Pâinii“, de pe strada Speranţei, cu o capacitate de numai 16 locuri).
Alte patru cantine sociale aparţin unor organizaţii neguvernamentale: „Sfântul Rafaelo“ Piatra-Neamţ (de pe strada Zambilelor, cu o capacitate de 100 de locuri), „Episcop Melchisedec“ Roman (strada Alexandru cel Bun, cu o capacitate de 90 de locuri), „Vicenzina Cusmano“ Piatra-Neamţ (strada 1 Decembrie 1918, cu o capacitate de 60 de locuri) şi „Popasul Iubirii Milostive“ Săvineşti (cu o capacitate de 45 de locuri). (Liviu ILIE)
DA, este extrem de putine servicii, mai ales pentru ingrijiri la domiciliu, dar mai este nevoie de un serviciu care nu exista si anume – EVIDENTA PERSOANELOR SINGURE CARE SA FIE SUNATE TELEFONIC SEARA SI DIMINEATA PENTRU A VEDEA DACA NU AU MURIT INTRE TIMP. Rog transmiteti la Primarie
Este absolut îngrozitor.
Nu suntem singura țară-n care bătrânii sunt lăsați de izbeliște, dar nicăieri n-ar trebui să se întâmple asta. Tinerii de azi sunt vârstnicii de mâine și modul în care-i tratează (unii) pe părinți este neomenesc. Cum ne comportăm noi cu bătrânii, așa se vor comporta alții cu noi.
Evident, asta-i valabil în orice situație.
Primăriile (dacă) investesc în copii și tineri, bătrânii… Dumnezeu cu mila.
Numai că Dumnezeu intervine prin intermediul oamenilor. Și noi ne fofilăm.
Știu că primăria din satul Gherăești/Neamț s-a sesizat în anii trecuți și a dat oamenilor nevoiași (și/sau bătrâni) alimente. Cu pandemia asta…
Este o nevoie absolută de cămine pentru bătrâni – dar nu numai, cât mai multe, în fiecare localitate. Și de sprijin.
Dar cine și cum?
Nu-i ușor, mai cu seamă când fiecare este/face numai pentru el. Arătăm cu degetul, dar dacă noi nu facem, atunci cine?
Am vrut să fac ceva (n-am renunțat), dar singură nu pot.