15.7 C
Piatra Neamț
vineri, iunie 13, 2025
AcasăSportAntrenamente, chin dar şi voie bună la Sovata

Antrenamente, chin dar şi voie bună la Sovata

Date:

Echipierii grupării pietrene de fotbal CSM Ceahlăul au încheiat ieri a treia zi de cantonament în stagiul centralizat de pregătire fizică de la Sovata. Pentru lidera din seria a II-a a campionatului eşalonului doi fotbalistic judeţean, toate merg ca pe roate în locaţia cunoscută pentru multe dintre grupările interne participante în performanţă. Toader Şteţ (62 de ani), şeful stafului tehnic al taberei pietrene a trăit, duminică, momentul unei noi aniversări a zilei de naştere în plin stagiu de pregătire. „Nu mai ştiu a câta aniversare a fost prin canto-namente… Eu şi cu Hizo (n.n. Viorel Hizo, fost antrenor al FC Ceahlăul Piatra-Neamţ) ne obişnuisem cu asemenea momente aniversare petrecute cu echipa în stagiile de pregătire. Chiar i-am trimis (n.n. ieri) un mesaj de felicitare. Spre deosebire de mine, care am rămas fidel profesiei, el a «promovat» şi «antrenează» acum echipa propriilor nepoţi“, a declarat antrenorul Toader Şteţ. Pentru tehnicianul de la CSM Ceahlăul, staţiunea Sovata nu este deloc una străină.

Ultima dată când ajunsese în loca-litatea mureşeană s-a întâmplat pe când antrena, la nivelul fostei Divizii A interne, formaţia FC Oneşti.

„Porţie“ de 12 km de alergare de la prima şedinţă de pregătire

Revenind la efectivul grupării pietrene, lotul celor 20 de jucători (între care trei sunt portari), patru antrenori (Toader Şteţ, Lidi Chertic, Valentin Avădanei şi Florin Anton) şi doi masori (Gigi Matache şi Ioan Stan) a ajuns la mijlocul perioadei cantonamentului. Etapa este dedicată în principal acumulărilor fizice. 12 kilometri de alergare a fost „porţia“ stabilită de antrenori lotului de jucători chiar la primul antrenament din stagiul mureşean. Pe parcurs, distanţa kilometri lor alergare s-a micşorat la 10, respectiv 8 kilometri, însă a crescut intensitatea antrenamentului fizic. „Niciunul dintre băieţi nu ne poate păcăli că a tăiat din distanţa stabilită întrucât avem fixat ca reper circumferinţa Lacului Ursu, pe care băieţii trebuie să-l înconjoare în antrenamentele de dimineaţa“, spuneau unul dintre antrenorii echipei. Lacul Ursu este cel mai mare lac sărat, heliotermal din România, cu o suprafaţă de 40.235 mp, perimetrul de 910 metri, o lungime de 306 metri şi o circumferinţa de 1.180 metri.

10.30 pentru antrenamentul de dimineaţa, respectiv 16.30 pentru şedinţa de pregătire de după-amiaza sunt orele la care-şi încep seria antrenamentelor jucătorii CSM Ceahlăul. Dimineaţa, accentul era pus pe antrenamentul fizic, iar după-amiaza se lucrează în sala de forţă. „E mai greu pentru unii şi la sala de forţă întrucât au lucrat foarte puţin sau chiar deloc în ultimii ani.“, a adăugat antrenorul Toader Şteţ. Un motiv de bucurie pentru acesta şi colaboratorii săi este legat de faptul că niciunul dintre jucători nu s-a plâns de probleme medicale.

De astăzi încep  antrenamentele cu mingea, în sală

De astăzi, tinerii jucători pietreni se vor muta cu antrenamentul de după-amiaza într-o sală de sport a unui liceu din localitate, pentru efectuarea şedinţei tehnice, cu mingea. Programul de recuperare fizică medicală, fotbaliştii CSM-ului pietrean îl parcurg în lucrul de la bazin, cu antrenamente pregătite la piscină.

În seriile de alergare pe pantele de la Sovata, pietrenii îi au drept colegi pe juniorii de la ASA Tg. Mureş.

Duminică de la ora 13 -primul meci test al anului pe terenul sintetic

Stratul apos de zăpadă ce acoperă terenul de fotbal din staţiunea Sovata îi împiedică pe echipierii CSM Ceahlăul să desfăşoare primul joc de verificare al anului. Testul era stabilit pentru finalul săptămânii, în ziua de sâmbătă sau duminică, în compania echipei locale de Liga a IV-a mureşene CS Lacul Ursu Mobila Sovata. Până la urmă, adversarul jocului de verificare stabilit pentru ziua de duminică, ora 13 pe terenul sintetic va fi înlocuit. Ca variante sunt acum formaţia LPS-ului pietrean, participantă în Liga a IV-a nemţeană, respectiv gruparea AS Filipeşti (locul II în Liga a IV-a băcăuană).

10 meciuri dorite a fi  disputate până la revenirea în Liga a V-a

Lista adversarilor formaţiei CSM Ceahlăul pentru programul jocurilor de verificare ale pauzei competiţionale vizează următoarele date: 17 februarie cu CSM Paşcani, 21 februarie cu CSMS Iaşi (U-19 Elită), 24 februarie cu CSM Roman, pe 26 februarie returul cu CSMS Iaşi (U-19 Elită), pe 5 martie cu SC Bacău. În plus, antrenorul Şteţ ar mai dori să completeze lista adversarilor cu Aerostar Bacău, o echipă din Suceava  şi cu cei de la Moineşti. Zece este numărul meciurilor dorite a fi disputate de lotul CSM Ceahlăul, până la revenirea în campionatul judeţean.

(Ciprian AVĂDANEI)

Ultimele știri 🗞

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.