Vineri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului Tribunalului, au făcut patru percheziţii într-un dosar privind infracţiuni de corupţie la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS) – Unitatea Teritorială Podoleni. Descinderile au avut loc la domiciliile a trei persoane şi la sediul instituţiei în cauză. Ancheta vizează fapte de luare/dare de mită, trafic/cumpărare de influenţă şi delapidare.
„În urma activităţilor autorizate, au fost ridicate documente cu privire la organizarea, în perioada 2022-2023, a două concursuri pentru ocuparea unor posturi în cadrul unităţii şi cu privire la modul de gestiune a rezervelor de stat.
Totodată, au fost ridicate mediii de stocare pentru care se vor solicita ulterior autorizaţii de percheziţie informatică“, se arată într-un comunicat al Parchetului.
Conform declaraţiei de avere, directorul ANRSPS Podoleni, Mihai Marius Macovei nu deţine nici terenuri, nici clădiri, are un salariu anual de 87.000 de lei, cinci autoturisme şi două credite bancare. La venitul său anual se adaugă cel al soţiei (angajată a Tribunalului) – 81.000 de lei.
Deocamdată nu au fost emise mandate de aducere în acest caz, iar cercetările se desfăşoară „in rem“, adică în privinţa faptei. La acţiunea de vineri şi-au adus aportul şi lucrătorii Serviciului Opera-ţiuni Speciale. (Mihai SAVA)



