Petronel Turcitu, un bărbat din comuna Săvineşti, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru că a întreţinut raporturi sexuale de mai multe ori cu minora Esmeralda Alexandra P. (care a fost de acord). Acestuia i s-a stabilit un termen de încercare de doi ani, în care este obligat să meargă periodic la „semnat“, să anunţe orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze 120 de zile de muncă (neremunerată) în folosul comunităţii.
La rămânerea definitivă a sentinţei, individului urmează să îi fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii profilului ADN, care va fi arhivat în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Tot la Judecătoria Piatra-Neamţ a fost condamnat şi localnicul Gheorghe Neculăiţă. Pentru că a bătut-o pe Elena Toma, el a primit o amendă penală de 4.000 de lei. Agresorul trebuie să-i dea victimei daune materiale de 2.000 de lei şi despăgubiri morale de 4.000 de lei. Pe linie rutieră, pentru că au şofat beţi, instanţa i-a mai pedepsit cu suspendare pe următorii: roznoveanul Cezar Stănescu şi Ion Pintilie din Piatra Şoimului – câte 10.000 de lei amendă penală şi 60 de zile de muncă, Dumitru Tuduran din Dumbrava Roşie – nouă luni cu 60 de zile de muncă şi Cristina Mihaela Paşcu – amendă penală de 10.000 de lei.
(Mihai SAVA)