Acasă Eveniment Amendată pentru că a trezit poliţistul din somn

Amendată pentru că a trezit poliţistul din somn

653
0
DISTRIBUIȚI

O femeie din satul Valea Arini (al comunei Bălţăteşti), a fost sancţionată contravenţional de un poliţist deranjat că localnica a sunat la 112 la o oră foarte târzie, iar poliţistul a fost trezit din somn fiind nevoit să se ducă să vadă ce s-a întâmplat. Protagonista acestor evenimente este Andreea Anechitei. Ea a obţinut în instanţă anularea procesului-verbal şi exonerare de plata a 600 de lei, sumă cu care o „taxase“ omul legii.

Conform sentinţei Judecătoriei Târgu-Neamţ, faptele s-au petrecut în seara de 6 aprilie 2022, în următoarele împrejurări arătate de femeie şi reţinute de instanţă: „Soţul mi-a spus că merge să verifice dacă troiţa ridicată de noi a fost vandalizată, întrucât astfel s-a întâmplat în ultimele trei seri. Am rămas pe terasa casei, când soţul m-a strigat, întrucât a surprins-o pe o vecină la troiţă vandalizând-o. Când i-am cerut explicaţii acesteia, a început să ţipe la noi adresându-ne cuvinte jignitoare, iar la scurt timp a venit şi sora ei care la fel a început să ne jignească. Pentru că am vrut să sun la 112, a luat o piatră mare şi m-a lovit peste mână cauzându-mi leziuni. La 112 a sunat soţul şi după ce am ridicat telefonul, am sunat şi eu. Nu am provocat niciun scandal şi nici nu le-am lezat în nici un mod demnitatea, ele fiind cele care plănuiau să vandalizeze sfintele icoane şi obiectele de cult puse de noi în troiţă şi vorbindu-ne urât“.

În continuare, femeia le-a declarat judecătorilor că „agentul contatator ne-a certat reproşându-ne că am sunat la 112 la o oră atât de târzie şi ulterior a întocmit procese-verbale de contravenţie prin care am fost sancţionaţi eu, soţul şi soacra, deşi aceasta nu se afla la locul incidentului fiind în trecere la casa mamei sale“.

Femeia a încercat să-i explice poliţistului că fusese vandalizată troiţa mai multe seri la rând, iar sătenii şi preotul sunt indignaţi, negândindu-se că tot ea va fi amendată. Ea a mai spus că agentul a consemnat în numele ei că a primit procesul-verbal de contravenţie.

„Consider nelegal întocmirea actului sancţionar în lipsa mea, fără a avea posibilitatea unui punct de vedere sau de a face menţiuni. Acest act este întocmit abuziv cu încălcarea dispoziţiilor legale. Procesul-verbal nu este semnat de un martor asistent şi nici nu sunt arătate împrejurările care au determinat imposibilitatea menţionării martorului“, a mai precizat Andreea Anechitei.

Sentinţa judecătorilor târgnemţeni, care au anulat procesul-verbal în cauză, a fost atacată cu apel de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, iar cauza se află pe rolul Tribunalului având termen pe 26 septembrie. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.