13.9 C
Piatra Neamț
luni, aprilie 28, 2025
AcasăAdministratieAlin Lehăduş a câştigat concursul pentru şefia societăţii Troleibuzul SA

Alin Lehăduş a câştigat concursul pentru şefia societăţii Troleibuzul SA

Date:

Noul director general, cu acte în regulă, al firmei Troleibuzul SA – cea care deţine licenţă exclusivă de transport în Piatra-Neamţ şi localităţile membre Urbtrans – este Alin Lehăduş.

Acesta a fost desemnat câştigător al concursului demarat în luna martie, şi a semnat un contract de mandat valabil până la jumătatea lunii noiembrie a acestui an. Atunci, procedura de selecţie va fi reluată, odată cu procedura de selecţie a viitorului Consiliu de Administraţie al troleibuzul (aşa prevede legislaţia).

Reamintim că fostul viceprimar de Piatra-Neamţ, a fost împuternicit de Consiliul de Administraţie al Troleibuzul SA, ca director interimar, în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025, iar apoi mandatul de interimar a fost prelungit pentru încă aproape două săptămâni.

Ca director interimar, Alin Lehăduş şi-a negociat un salariu brut de circa 14.750 de lei, dreptul la concediu de odihnă de 25 de zile lucrătoare, dreptul la maşină de serviciu, dreptul de a utiliza gratuit (pe cheltuiala firmei) telefon mobil şi laptop, dar şi o sumă lunară pentru protocol – 1.000 de lei – care este decontată de firmă.

Prevederile contractului de management recent semnat încă nu au fost făcute publice.

Alin Lehăduş i-a succedat în funcţie lui Cristian Sauciuc, care a fost ales viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ.

(Liviu ILIE)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.