Duminică 28 august, echipa alergătorilor montani pietreni a participat la „Maraton Hargita Trail Running“. Concursul s-a desfăşurat în staţiunea Mădăraş din munţii Harghitei şi a avut două secţiuni ca opţiuni de înscriere a competitorilor. Proba de cros a măsurat 15 kilometri, în vreme ce proba de maraton a fost întinsă pe distanţa a 42,5 kilometri, cu 1.800 metri diferenţă pozitivă de nivel. La start s-au aliniat 72 concurenţi la proba de maraton, respectiv 131 de alergători la proba de cros. Duminică, la maratonul „Hargita Trail Running“, Tudorel Buzoi a fost cel mai rapid alergător nemţean, sosind la jumătate de oră de învingătorul ieşean Adrian Irimiea.
Al şaptelea la finish şi al treilea la categoria sa de vârstă
În clasamentul general, Tudorel a ajuns al şaptelea la finish, respectiv pe locul III la categoria sa de vârstă. Sportivul nostru confirmă sezonul bun şi pregătirea asiduă, la acest moment fiind între primii zece alegători din ţară, la secţiunea ^40 ani. Asemeni colegilor din echipa „Bate Toaca“, Tudorel Buzoi se antrenează pentru următoarele două competiţii înscrise în calendarul Circuitului Carpaţilor: Ciucaş Maraton şi Maraton Piatra-Craiului. Cele două întreceri vor încheia sezonul alergărilor la nivel naţional, în competiţiile montane.
În proba de maraton, la „Hargita Trail Running“, dintre pietreni au mai concurat: Vasile şi Vlad Tănasă, Andrei Grigoroae, Lucian Lazăr şi Bogdan Berea.
Tudor Tănasă şi Maria Manolache au fost între premianţi
Proba de cros a mai adus două locuri pe podium în categorii, pentru echipa „Bate Toaca“. Locul II a fost obţinut de Tudor Tănasă (secţiunea 14-17 ani) şi Maria Manolache (locul III) la feminin, în cadrul categoriei ^30 ani. La proba de cros, lotul pietrenilor l-a mai inclus şi pe sportivul Răzvan Alin Bîrsanu, ocupantul locului 9 la secţiunea 30-39 ani.
„Maraton Hargita Trail Running“ de duminică a avut mulţi concurenţi noi la start, majoritatea de etnie maghiară şi mai puţin cunocuţi în competiţiile de profil. Întrecerea a fost desfăşurată într-o perioadă însorită a zile, pe un traseu predominant uscat, cu deplasare tehnică prin bolovani (50% din distanţa cursei), respectiv pâraie şi izvoare (10%).
Alergătorii au avut de străbătut o parte din aria unei rezervaţii de animale sălbătice, după care au ajuns în staţiunea Harghita Băi, iar la întoarcere, traseul a parcurs teritoriul stânelor şi a fostelor exploatări forestiere din munţii Harghitei. Timpii de concurs pentru reprezentanţii noştri au fost foarte buni, raportaţi la suprafaţa pe care s-a alergat. Urmează Ciucaş Maraton în staţiunea Cheia-Prahova, sâmbătă, 10 septembrie, unde peste 1.000 de alergători şi-au anunţat prezenţa la probele înscrise: semimaraton, maraton şi ultra-maraton 108 km, cu nemţeanul Ciprian Mario Grecu în proba vedetă. Pentru prima dată, acesta va alerga la secţiunea cu cea mai lungă distanţă de concurs.
(Ciprian AVĂDANEI)