l „Putem participa cu un sfat sau cu o idee, la orice întrunire cu echipele, dar nu vom putea susţine, vreodată, o anumită grupare“, anunţă preşedintele Ioan Costin Toma
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Neamţ nu poate fi un partener implicat în organizarea şi desfăşurarea activităţii echipei de fotbal CS Municipal Ceahlăul Piatra-Neamţ. Ca organizatori ai competiţiei unde noua echipă a oraşului se va înscrie (Liga a V-a), cei de la AJF Neamţ ţin să rămână echidistanţi. „Vrem să-i tratăm pe toţi în mod egal. Putem participa cu un sfat sau cu o idee, la orice întrunire cu echipele, dar nu vom putea susţine, vreodată, o anumită grupare“, declară preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Neamţ, Ioan Costin Toma. Acesta a mai anunţat că participarea noii echipe de fotbal a oraşului (CSM Ceahlăul Piatra-Neamţ) în campionatul Ligii a IV-a judeţene de fotbal nu este posibilă. „Acolo pot ajunge să activeze o serie de echipe din liga a cincea care au potenţă financiară, o bază sportivă corespunzătoare, o conducere de încredere şi oarecare stabilitate financiară. În plus, aceste grupări au demonstrat de-a lungul anilor că ne putem baza pe ele, că prezintă încredere“, mai spune şeful AJF Neamţ.
„Dacă ar câştiga Liga a IV-a ar fi contestaţi“
Din considerentele anunţate mai sus, echipe care au dreptul de a se încrie în această toamnă în campionatul Ligii a IV-a (promovând din seriile Ligii a V-a) nu se grăbesc la participarea în competiţia primului eşalon fotbalistic judeţean. Neînscriindu-se, cei de la AJF s-au gândit să nu lase locurile libere şi au invitat anumite grupări, aşa cum procedează şi Federaţia Română de Fotbal. Întrucât CSM Ceahlăul este un club nou înfiinţat, ce nu a mai activat în competiţia judeţeană de fotbal, nu poate primi dreptul de înscriere şi participare în liga a patra. „Să nu se creadă că noi nu vrem să ajutăm cu înscrierea şi participarea CSM Ceahlăului în primul eşalon judeţean. Dacă am face un exces de zel şi am înscrie această echipă în liga a patra, ulterior va fi contestată. Iar dacă sezonul imediat va câştiga titlul de campioană în Neamţ, ar pierde posibilitatea participării la «barajul» de promovare în liga a treia!“, a precizat Ioan Costin Toma. Şeful activităţii fotbalistice la nivelul judeţului Neamţ vine cu o completare şi susţine că niciodată, echipa Asociaţiei Judeţene de Fotbal nu a fost soli-citată până acum să-şi dea cu părerea ori să participe cu ceva anume în viaţa şi activitatea defunctei grupări pietrene de fotbal SC FC Ceahlăul Piatra-Neamţ. „AJF Neamţ nu a fost chemată, niciodată, la masa discuţiilor, indiferent de natura lor!“
(Ciprian AVĂDANEI)
Dar Otelul Galati ? Echipa care se afla in aceeasi situatie cu Ceahlaul,falimentara,desfiintata,etc,etc, cum de poate fi inscrisa in liga 4 a jud Galati ? Acolo sunt alte legi? Astept raspuns de la atot-stiutorul Toma .
sau la Cluj(‘U’)..Buzau(FCM Gloria)…Ploiesti(Petrolul)…EXEMPLE DE ECHIPE NOU IN FIINTATE…ptr d-nul Toma(care cred eu are EXCES DE ZEL si DREPTATE…prea mare