Vineri, 17 februarie a fost termenul limită de depunere a dosarelor de concurs pentru cei careşi-au dorit funcţie de conducere în echipa managerială a Spitalului de Urgenţă din Roman. Deşi s-au înscris pe ultima sută de metri, foştii directori cărora le-a expirat mandatul de conducere, nu au avut nicio concurenţă. Fie că nu au fost interesaţi sau nu au îndeplinit condiţiile necesare pentru a candida la ocuparea posturilor de directori, niciun alt candidat nu a mai intrat în cursa pentru funcţiile de director medical, director financiar contabil şi director de îngrijiri medicale. Cu câteva minute înainte de încheierea înscrierilor, cei trei directori actuali şi-au depus dosarele pentru concurs: dr. Oana Onu – director medical, ec. Leonard Achiriloaiei – director financiar contabil şi asistenta Elena Chirilă – director de îngrijiri medicale.
Concursul va consta în proba scrisă printr-un test-grilă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului, susţinerea proiectului pe o temă din domeniul de activitate al postului şi interviul de selecţie.
Pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să obţină media finală de cel puţin şapte iar pentru fiecare probă – minim şase.
Până acum cei trei directori au făcut parte din echipa managerială, postul de manager al unităţii romaşcane fiind ocupat în aprilie 2016, de către dr. Maria Andrici.
(Maria NISTOR)



