Acasă Eveniment Accident mortal produs de un şofer beat

Accident mortal produs de un şofer beat

429
0
DISTRIBUIȚI

Consumul de alcool a dus la producerea unei tragedii, ieri dimineaţă, în satul Huisurez (al comunei Dămuc), unde un localnic de 25 de ani a murit într-un accident rutier provocat prietenul său care era beat. Nenorocirea a avut loc pe la ora 4, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti.

„Un tânăr în vârstă de 24 de ani conducea un autoturism pe DJ 127A, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare la ieşirea dintr-o curbă la dreapta, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu o semiremorcă parcată în afara drumului. În urma impactului a rezultat decesul unui tânăr de 25 de ani, din Dămuc, pasager în acelaşi autoturism, şi rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, conducătorul auto a fost verificat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentraţie de 0,65 miligrame/litrul de alcool pur în aerul expirat (aproape 1,3‰ – n.r.)“, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

La locul accidentului au intervenit pompierii pietreni cu o autospecială de descarcerare, alta de stingere, o autosanitară SMURD şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Militarii l-au scos pe tânărul decedat din maşină, unde rămăsese prins între fiare.

Şoferul, care s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral, este cercetat penal pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.