Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident rutier, sâmbătă după-amiază, la ora 12, pe DJ 155I, în satul Topoliţia (al comunei Grumăzeşti). Poliţiştii au stabilit că o maşină condusă de o localnică în vârstă de 32 de ani a intrat într-o autoutilitar la volanul căreia se afla un tânăr de 21 de ani, din Petricani. La locul evenimentului au intervenit pompierii târgnemţeni cu o autospecială, SMURD-ul şi două echipaje din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Şoferiţa, blocată între fiare, a fost scoasă de militari şi dusă la spital. De asemenea, tânărul care conducea autoutilitara şi o pasageră a acestuia, de 45 de ani, din petricani, s-au ales cu diverse leziuni. Niciunul din conducătorii auto implicaţi în eveniment nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă.
Tot sâmbătă, pe DN 15, în Bistriţa (Alexandru cel Bun), din cauza nepăstrării distanţei de siguranţă în trafic s-au ciocnit trei maşini care circulau dinspre oraşul Bicaz către municipiul Piatra-Neamţ. În urma impactului, o fetiţă de 9 ani, din Alexandru cel Bun, pasageră într-o maşină, a fost rănită. Şoferii nu consumaseră alcool.
(Mihai SAVA)



