Accident cu trei maşini la Piaţa Centrală

Data:

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident rutier, marţi după-amiază, pe Bulevardul 9 Mai din municipiul Piatra-Neamţ, în faţa Pieţei Centrale. Evenimentul a avut loc pe la ora 15, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti.

O femeie în vârstă de 35 de ani, din comuna Borleşti, conducea un Volkswagen (înmatriculat NT-12-RHN), pe direcţia Bicaz – Bacău, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers şi a intrat într-un camion de Bacău, fiind apoi proiectată într-un autobuz de la Troleibuzul, staţionat regulamentar. Copilul şoferiţei, de 4 ani, a suferit leziuni uşoare. Cele trei autovehicule au fost avariate, iar circulaţia în zonă s-a desfăşurat cu dificultate aproximativ oră. Oamenii legii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Tot marţi, pe la ora 20, alt accident s-a petrecut în Borleşti. Un braşovean de 46 de ani mergea cu maşina pe DJ 156A şi a fost acroşat de autoturismul la volanul căruia se afla un localnic de 42 de ani. Acesta din urmă nu deţinea permis de conducere şi avea îmbibaţia alcoolică de 1,89 miligrame/litru, adică o alcoolemia de aproape 4‰. El este cercetat penal. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Percheziţii la „piraţii“ de lemne

Joi, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Fondului Forestier...

Autoturism în flăcări

Din cauza unui scurtcircuit electric, în dimineaţa de 4...