Acasă Eveniment Accident cu patru victime provocat de un şofer beat

Accident cu patru victime provocat de un şofer beat

504
0
DISTRIBUIȚI

Un romaşcan în vârstă de 29 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident rutier, în seara de 5 mai, în comuna Cordun, chiar lângă primărie. Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane. Evenimentul s-a petrecut pe la ora 18.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti.

Individul conducea un autoturism pe strada Libertăţii şi, ajuns la intersecţia cu DJ 207B, a trecut pe culoarea roşu a semaforului, intrând în coliziune cu altă maşină la volanul căreia se afla un concitadin de 41 de ani.

La locul accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială grea pentru descarcerarea, alta de stingere, voluntarii, SMURD-ul şi două echipaje din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Al doilea şofer, doi pasageri de 30 şi 31 de ani ai acestuia şi un minor de trei ani s-au ales cu mai multe leziuni, fiind scoşi din maşină de participanţii la trafic, până să ajungă pompierii. Cele patru victime au fost preluate şi transportate la Centrul de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Municipal Roman.

Oamenii legii au stabilit că tânărul vinovat de producerea coliziunii avea o îmbibaţie alcoolică de 0,98 miligrame/litru, în aerul expirat. El s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.