Neatenţia în conducere, pe fondul carosabilului acoperit cu zăpadă, a dus la producerea unui uşor accident rutier, în seara de 7 februarie, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Piatra-Neamţ. Evenimentul a avut loc pe la ora 19.30, în următoarele împrejurări.
Un localnic în vârstă de 45 de ani conducea un autoturism marca Dacia şi a intrat în depăşirea unui Renault, izbindu-se frontal într-un Opel care circula din sens invers şi era condus de o tânără de 29 de ani. Din impact, Dacia a fost proiectată în maşina în depăşirea căreia se afla, iar Opelul a fost proiectat într-un Ford, care circula în spatele acestuia, în aceeaşi direcţie. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătoarei autoturismului Opel, precum şi a trei minori aflaţi în această maşină. Toţi şoferii au fost verificaţi alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative.
Victimele au fost preluate cu ambulanţa şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă unde, după investigaţiile de rigoare, nu au rămas internate. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (Mihai SAVA)



