Neacordarea de prioritate a dus la producerea unui accident rutier în care au fost implicate patru maşini, ieri dimineaţă, în comuna Gâdinţi; evenimentul soldându-se cu rănirea unui copil şi a unui bărbat. Pe la ora 10, un şofer în vârstă de 42 de ani, din Horia, conducea un autoturism pe DJ 207D şi, ajuns la intersecţia cu DN 15D, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului „Oprire“, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o romaşcancă de 22 de ani, care circula regulamentar.
„Din impact, autoturismul acesteia a fost proiectat într-un autovehicul condus de un bărbat de 35 de ani, din Doljeşti, care era oprit pe strada Cetăţii, pentru a acorda prioritate de trecere, precum şi într-un alt autoturism care circula regulamentar pe DN 15D, din direcţia Vaslui – Roman, condus de un bărbat de 35 de ani, din Gâdinţi. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 42 de ani şi a unui minor de 7 ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul din Gâdinţi“, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
La locul evenimentului au intervenit trei echipaje de pompieri romaşcani, cu o autospecială de stingere, alta pentru descarcerare, SMURD-ul şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Din cauza accidentului, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri, vreme de aproximativ o jumătate de oră.
Cei patru şoferi au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
(Mihai SAVA)



