Accident cu două victime pe E 85, la Secuieni

Data:

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident rutier, duminică după-amiază, în comuna Secuieni. Evenimentul a avut loc la ora 17, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Un bucureşeatn în vârstă de 37 de ani conducea o maşină pe Drumul Naţional 2 (E 85) şi, în satul Secuienii Noi, a pierdut controlul direcţiei, intrând pe contrasens într-o autoutilitară la volanul căreia se afla un ieşean de 62 de ani.

Totodată, alt autoturism condus regulamentar de un localnic de 33 de ani, ca să evite impactul, a ieşit de pe şosea.

La locul accidentului s-au deplasat pompierii romaşcani cu o autospecială de stingere, descarcerarea, SMURD-ul şi ambulanţa. Când au ajuns forţele, ieşeanul era prins între fiare, iar un bucureşean de 70 de ani din prima maşină avea mai multe traumatisme. În cele trei vehicule implicate în eveniment se aflau şi doi copii, care au scăpat nevătămaţi. Şoferul ieşean a fost scos din autoutilitară şi dus la spital. Acolo a ajuns şi pasagerul bucureştean. De asemenea, un alt pasager de 37 de ani a fost îngrijit de paramedici, refuzând să fie transportat la o unitate medicală. Niciunul din cei implicaţi în accident nu băuse alcool. Din cauza celor întâmplate, traficul rutier în zonă a fost blocat pe ambele sensuri aproximativ două ore jumate. Oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...