10.1 C
Piatra Neamț
sâmbătă, mai 17, 2025
AcasăSocialAbsolvenţii clasei a VIII-a încep Evaluarea Naţională

Absolvenţii clasei a VIII-a încep Evaluarea Naţională

Date:

l 4.207 elevi intră azi în examene l lucrările vor fi corectate la şcolile gimnaziale 2 şi 5 din Piatra-Neamţ l rezultatele finale vor fi cunoscute fix peste o săptămână

4.207 absolvenţi nemţeni de gimnaziu care s-au înscris la sesiunea din acest an a Evaluării Naţionale vor susţine, în 117 şcoli din tot judeţul, cele două probe scrise: la limba şi literatura română (astăzi, 27 iunie) şi la matematică (pe 29 iunie). Notele obţinute la cele două probe scrise vor da o medie care va reprezenta 75% din media de admitere, celelalte 25 de procente fiind date de media gene-rală a celor patru ani de gimnaziu.

Evaluarea Naţională va viza materia parcursă în toţi cei patru ani de gimnaziu la cele două discipline de studiu şi se va desfăşura într-o singură sesiune. Atât candidaţii proveniţi din învăţământul de stat, cât şi cei din învăţământul particular au dreptul să participe la acest examen fără a plăti vreo taxă.

Pentru al şaselea an consecutiv, probele scrise vor fi monitorizate video. Supravegherea video va fi completată de cea clasică, în fiecare sală fiind câte doi supraveghetori (cadre didactice de altă specializare decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine proba).

Elevii trebuie să se prezinte în sălile de examen cel mai târziu la ora 8.30, probele urmând a începe la ora 9.00. Candidaţii vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică. Fiecare elev va primi o coală de hârtie tipizată, pe care îşi va scrie, cu majuscule, numele, prenumele tatălui şi toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate pe colţul ce urmează a fi lipit după distribuirea subiectelor în săli şi numai după ce asistenţii vor fi verificat completarea corectă a tuturor datelor şi vor fi semnat în interiorul porţiunii care ca fi sigilată. Elevii vor primi atâtea coli tipizate şi ciorne marcate cu ştampila şcolii câte le sunt necesare. Rezolvarea subiectelor trebuie făcută în cel mult două ore de la momentul distribuirii subiectelor.

Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra în sală şi nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea şi semnează de predarea acesteia. În cazuri excepţionale, dacă un elev se simte rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el va fi însoţit de unul dintre asistenţi, până la înapoierea în sala de clasă. Atenţie: în această situaţie, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit!

Pentru elaborarea lucrărilor, elevii vor folosi numai stilouri sau pi-xuri cu cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor – numai creion negru. Pentru proba de matematică va fi permisă utilizarea instrumentelor de desen. Se interzice folosirea, în timpul probelor, a mijloacelor de calcul, a dicţionarelor sau a oricăror altor materiale informative. De asemenea, accesul în sala de examen cu telefoane mobile sau orice alt mijloc de comunicare la distanţă este interzis.

Lucrările scrise la limba şi lite-ratura română şi la matematică vor fi corectate în două centre de evaluare, ambele în Piatra-Neamţ – Şcoala Gimnazială nr. 2 şi Şcoala Gimnazială nr. 5.

Rezultatele provizorii la Evaluarea naţională vor fi afişate pe 1 iulie (până la ora 16.00), în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, putând fi depuse contestaţii. Recorectarea lucrărilor se va face în perioada 2-4 iulie. Pe 5 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

Anul trecut, rezultatele au fost bunicele

 

În 2015, rezultatele de ansamblu obţinute de candidaţii din Neamţ au fost bunicele. 75% dintre elevi au luat note peste 5,00, în creştere cu zece procente faţă de 2014. Au fost 14 medii de 10; 744 de elevi au obţinut medii peste 9,00 şi încă 825 – medii între 8,00 şi 8,99. În total, 3.566 dintre cei 4.769 de candidaţi participanţi la ambele probe au luat medii peste 5,00.

Pe de altă parte, 1.203 elevi nemţeni au avut medii mai mici de 5,00 la Evaluarea Naţională. Dintre aceştia, 82 au luat medii mai mici de 2,00, iar patru au reuşit contraperformanţa absolută de a lua note de 1,00 atât la română cât şi la matematică – adică au medii“din oficiu“.

 

(Liviu ILIE)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.